Accident grav pe DN 7. Un șofer a murit pe loc

Un bărbat de 36 de ani a murit pe loc, iar un altul a fost rănit, după ce maşinile pe care le conduceau s-au ciocnit frontal pe DN 7, la ieșire din Conop spre Bârzava, în Arad. 

În accident au fost implicate un Opel Astra și un Mercedes. Din primele cercetări, se pare că accidentul s-ar fi produs din cauza unei depășiri neregulamentare efectuată de bărbatul care a decedat.

“Un bărbat de 36 ani, din Arad, a condus un autoturism pe DN 7, din direcția Arad – Deva, în afara localității Conop, fiind singur în autoturism.

Ajungând la km 492+190 m, fără a se asigura corespunzător, conducătorul auto a pătruns pe contrasens și s-a angajat în depășirea unei autoutilitare condusă de un tânăr de 26 ani, din județul Alba, cu toate că din sens opus se apropia un autoturism condus de un bărbat de 43 ani, din Pecica, cu care a intrat în coliziune frontală. 

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto responsabil de eveniment și rănirea gravă a bărbatului de 43 de ani, care a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Judetean Arad. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.

Şoferul din Opel a murit pe loc

La accident au intervenit un echipaj de stingere, două echipaje de descarcerare și SMURD de la Secția Barzava – 11 subofițeri, un echipaj medical SAJ Lipova și elicopterul SMURD.

Potrivit reprezentanților ISU Arad „la sosirea echipajelor de intervenție au găsit două victime, bărbați, una încarcerată și decedată, cealaltă cu multiple fracturi, conștientă. A fost preluată de elicopterul SMURD. Echipajul de stingere a executat misiuni de protecție pentru că existau scurgeri de combustibil”.

Traficul rutier a fost blocat în urma producerii accidentului. După mai bine de o oră și jumătate circulația rutieră a fost reluată pe un singur fir, alternativ, în ambele sensuri.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri