Home » Noutăți » Accident grav pe DN1B între un TIR și un autoturism, în această dimineață

Accident grav pe DN1B între un TIR și un autoturism, în această dimineață

Un accident grav de circulatie s-a produs, vineri dimineaţă, 22 iunie, pe drumul naţional care leagă Buzăul de municipiul Ploieşti, în dreptul localităţii Istriţa de Jos. Un autoturism Volkswagen s-a izbit puternic cu un TIR iar o persoană a fost rănită şi a rămas încarcerată a relatat Adevarul.

Victima care se află în comă se numeşte Gheorghe Mirică şi este prim vicepreşedinte al Partidului Reformator.

Potrivit poliţiei, bucureşteanul de 71 de ani, care circula cu un autoturism pe DN 1B, pe direcţia Buzău către Ploieşti, pe raza localităţii Istriţa de Jos a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autotren care circula regulamentar din sens opus.

Şoferul autotrenului a încercat să evite impactul, însă nu a reuşit. În urma accidentului, şoferul autoturismului a rămas încarcerat, pentru scoaterea lui pompierii intervenind cu o autospecială de descarcerare de la Buzău.

ISU a mai trimis la intervenţie o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un modul SMURD de la Pietroasele.

Bărbatul a fost scos dintre fiarele maşinii şi transportat de urgenţă la spital, acesta fiind dîn comă ca urmare a leziunilor severe pe care le-a suferit în urma impactului.

În cauză s-a întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul. La ora 8.40, pe DN 1B se circula în condiţii normale.

Vezi și asta

Un polițist român a făcut-o lată chiar la volanul mașinii de serviciu

Accident chiar în fața sediului Poliției din Baia Mare. Protagonist a fost un agent care …