Cine este soția ministrului Petre Daea. E tânără, blondă și arată senzațional!

Petre Daea, ministrul Agriculturii, care este  unul dintre cei mai populari miniștri ai actualului cabinet, s-a făcut remarcat în repetate rândruri datorită vorbelor sale …de duh, teoriilor pe care le-a ținut, dar și aplecării sale către …oaie. Despre Daea s-a vorbit, așadar, mult, inclusiv că este căsătorit de mulți ani ”doamna Carmen”,   director al Direcției Management Resurse Umane în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Dar doamna Carmen este cu adevărat ”scumpă la vedere”.

Ministrul Daea și soția nu au prea fost văzuți împreună în public. Dar iată că petrecerea de An Nou i-a adus, braț la braț, într-un elegant restaurant din Brașov, unde s-au distrat, printre alții, și cu jurnalistul Luis Lazarus și cu iubita acestuia, Andreea Lazăr.

Unul dintre momentele serii a fost imortalizat, iar jurnalistul a postat fotografia pe contul său de Facebook, ocazie cu care soția ministrului Daea a putut fi văzută …în toată splendoarea sa. Și spunem asta fără urmă de ironie, pentru că doamna Carmen Luchian chiar este o prezență specială. Blondă, foarte cochetă, tânără, o femeie care, iată, îl inspiră pe ministrul Agriculturii în viață și-n carieră.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri