Home » Noutăți » Drama unui tânăr român în Germania. Sora lui face apel pentru a fi adus să moară acasă

Drama unui tânăr român în Germania. Sora lui face apel pentru a fi adus să moară acasă

Un tânăr de 37 de ani din Buzău își trăiește ultimele zile  pe un pat de spital din Germania, unde se află internat din toamna anului trecut.

Rudele lui Daniel Vişan, bolnav de cancer, cu metastază în tot corpul, fac apel la oamenii cu suflet să doneze bani pentru a-i plăti lunile de spitalizare şi ca să-l aducă acasă, pentru a fi înmormântat lângă mama lui a relatat Adevărul.

Daniel a muncit  ca bodyguard într-un oraş din Germania și a aflat în toamna anului trecut că are tumoră la creier. Boala era într-o stare avansată, medicii din Würzburg unde a fost internat Daniel, diagnosticându-l cu metastază la creier, oase, stomac şi rinichi.

A început tratamentul cu citostatice şi de peste cinci luni se află în grija medicilor din Germania. Sora şi fratele lui au început încă de atunci o campanie pe Facebook pentru strângerea a peste 28.000 de euro necesari spitalizării şi unei operaţii complicate de extirpare a tumorii. Starea bolnavului s-a agravat însă iar operaţia nu a fost efectuată, concluzie ce reiese din mesajele rudelor şi prietenilor postate recent pe Facebook. 

Cheltuielile uriaşe de spitalizare sunt susţinute deocamdată din veniturile fratelui, stabilit şi el în Germania, tată a doi copii, şi din sumele care-i vin în contul bancar deschis în urma campaniei umanitare. Speranţele de salvare a lui Daniel au pălit pe parcurs, în locul lor conturându-se alte doleanţe din partea rudelor. 

Printr-un mesaj postat joi, 8 februarie, pe Facebook, Dana Mateaş, sora lui Marius, face apel la oamenii cu suflet să doneze bani pentru aducerea acasă a bolnavului, pentru ca acesta să poată fi îngropat lângă mama lui. 

”Dragi prieteni cunoscuţi şi necunoscuţi, apelez la bunătatea voastră. Dacă se va întâmpla nenorocirea cu fratele meu care a făcut septicemie şi ştiu că zilele îi sunt numărate, apelez la voi dacă aveţi posibilitate cu cât de puţin să putem să îl aducem în ţară să îi facem toate rânduielile creştine şi să îl punem lângă mama noastră, Dumnezeu s-o odihnească. Acum încă este în viaţă, dar ne aşteptăm la ce va fi mai rău pentru că starea lui s-a agravat în ultimele 24 de ore. Vă rugăm din suflet să ne susţineţi pe mine şi fratele meu Nicu să putem să avem sufletul împăcat că nu îl îngropăm pe pământuri străine şi pustii”, a scris sora bolnavului pe o rețea de socializare, conform publicației mai sus citate.

elefant.ro%20

Vezi și asta

Coliziune între un autoturism și un TIR pe E85, în această dimineață

Trei persoane au fost ranite dupa ce o masina si un TIR au intrat in …