Home » Noutăți » FOTO TIR lovit de tren în Bacău. Șoferul TIR-ului spune că i s-a blocat ambreajul

FOTO TIR lovit de tren în Bacău. Șoferul TIR-ului spune că i s-a blocat ambreajul

Un accident feroviar grav, a avut loc sâmbătă, 8 iunie, în jurul orei 8,00, în zona satului Căiuţi, din judeţul Bacău. Evenimentul s-a produs nu departe de localitate, în apropiere de un pod de cale ferată.

Trenul personal 5202 Ciceu – Focşani a lovit bena unui camion într-o zonă unde exista o trecere autorizată la nivel cu calea ferată. Potrivit primelor concluzii ale anchetei, vinovat de producerea coliziunii ar fi şoferul camionului, care a forţat trecerea peste linii deşi venea trenul. Conducătorul auto a argumentat că i s-ar fi blocat ambreiajul.

Trenul avea două vagoane de pasageri, în care se aflau circa 50 – 60 de persoane. În urma accidentului, locomotiva şi un vagon au deraiat. Bena camionului a fost strivită şi dusă câteva sute de metri mai încolo de locul coliziunii.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi grupa operativă a ISU Bacău. Se lucrează la degajarea căii ferate şi la înlăturarea pagubelor produse infrastructurii.

Deşi impactul a fost violent (după cum se poate vedea din galerie foto alăturată acestui articol), nu sunt victime. Mecanicul locomotivei a suferit răni uşoare, care nu necesită spitalizare. Vezi mai jos imagini de la locul accidentului publicate de ISU Bacău:

decathlon.ro

Vezi și asta

Grav accident în Tulcea, transmis pe Facebook. Un șofer beat a ucis o femeie însărcinată, un copil de 3 ani și pe bunica acestuia intrând în curtea unei case

Un grav accident s-a produs în județul Tulcea, unde un șofer beat a ucis o femeie însărcinată, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

decathlon.ro