Hoții români au jefuit o școală din Marea Britanie. Au plecat cu 40 de laptopuri

Trei români au fost arestați după ce asupra lor s-au găsit nu mai puțin de 40 de laptopuri furate de la o școală din Maea Britanie. Infractorii au fost depistaţi de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea a relatat ziarul Adevărul. 

Joi, poliţişti de la  Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J.Vrancea au depistat în municipiul Focşani trei bărbaţi despre care se bănuia că ar transporta bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii de furt.

În cele două autoturisme cu care se deplasau, poliţiştii au găsit 40 laptop-uri, mai multe telefoane mobile si tablete, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În urma cercetărilor efectuate cu operativitate şi a documentării activităţii infracţionale s-a stabilit faptul că cele 40 de laptopuri ar proveni dintr-o unitate scolară din Marea Britanie şi ar fi fost sustrase anul acesta, pe data de 16 august.

Faţă de doi dintre bărbaţi, unul de 33 ani din municipiul Focşani si unul de 31 ani, din municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, s-a dispus masura cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Deocamdată, faţă de suspecţi nu s-a luat măsura reţinerii, pentru că, potrivit poliţiei, nu s-a stabilit dacă aceştia au participat direct la furtul din Anglia.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri