Incendiu la Botoșani. Un adăpost de animale și zece tone de furaje au fost cuprinse de flăcări

Un adăpost de animale şi aproximativ zece tone de furaje aflate într-un depozit de pe raza localităţii Hlipiceni din judeţul Botoşani au ars, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 spre 28 decembrie, în urma unui puternic incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu, citată de Agerpres. În incendiu au ars, alături de furaje, şi două animale, un cal şi o vacă.

“La fata locului s-au deplasat pompierii militari din Truşeşti, cu două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi pompierii voluntari din comunele Hlipiceni şi Todireni, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, ardeau adăpostul de animale şi circa zece tone de furaje. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri militari şi voluntari, circa trei ore şi jumătate”, a afirmat Lupu.

Reprezentanţii ISU susţin că, foarte probabil, incendiul s-a produs ca urmare a unui scurtcircuit electric.a

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri