Preot român din Italia mort după o lungă și grea suferință

Comunitatea ortodoxă română din Torino îl plânge în aceste zile pe preotul Lucian Roșu, 52 de ani, care a decedat în urma unei boli necruțătoare.

Părintele Lucian a slujit la biserica ortodoxă Înălțarea Sfintei Cruci de la Torino, din Piazza Carlina. De asemenea, s-a aflat în fruntea Protopopiatului Piemonte I, iar din anul 1996 a fost operator la „Gruppo Abele”. În 2008 a fondat Centrul de asistență socială „Filoteia” în via Cuneo și centrul social „San Lorenzo” din Via Mazzini.

«Pentru noi moartea părintelui este o mare pierdere – a declarat un credincios citat de Torino Corriere – părintele Lucian mergea în vizită în închisori, în spitale și a inaugurat „cimitirul românesc” din cadrul cimitirului Parco. Era alături de toată lumea. După transplant, în urmă cu câțiva ani, am sperat că se va însănătoși, dar în ultimele luni boala a revenit și l-a răspus.»

De-a lungul anilor părintele Roșu a fost consilier la Ufficio Pio della Compagnia di San Paolo și membru al Comitetului Interreligios al orașului Torino.

În urma sa, rămâne soția Amalia și cei patru copii: Nicolae, Paul, Diaconul Alexandru și Iulia.

Mai jos, un video despre preotul Lucian Roșu realizat de Realitatea Spirituală:

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri