Home » Noutăți » Prețul terenurilor agricole a explodat. Zona din România unde un hectar a ajuns 12.000 de €

Prețul terenurilor agricole a explodat. Zona din România unde un hectar a ajuns 12.000 de €

Tranzacţiile cu terenuri agricole au atins anul trecut un nivel record: peste 150.000 de hectare – adică aproape 2 la sută din suprafaţa agricolă a ţării – au fost puse în vânzare a transmis astăzi,8 februarie, postul Pro Tv.

În acelaşi timp, au crescut şi preţurile, iar un hectar costă acum şi zece mii de euro. Vânzările au explodat, după ce autorităţile au anunţat că vor să modifice legea care reglementează vânzarea terenurilor agricole. Actul normativ se afla însă în Parlament de luni bune.

Peste zece mii de hectare de teren agricol au fost scoase la vânzare, anul trecut, numai în Arad. Judeţul este pe primul loc în ţară la tranzacţiile cu pământ, iar statisticile arată că doar luna trecută 2.500 de terenuri din zona şi-au schimbat proprietarul.

Pentru că există cerere, în apropriere de Nădlac, preţul unui hectar a explodat.

Letiția Stoian, primar Semlac: “Se vinde pământul de la 8.500 de euro în sus, depinde de zona şi ajunge şi la 11 – 12.000 de euro.”

Milan Kelo, fermier: “Au crescut preţurile, aproape s-au triplat Avem un cernoziom care în unele locuri ajunge la o jumătate de metru şi din această cauză suntem o zonă mai specială a Câmpiei de Vest.”

Cele mai multe tranzacţii cu terenuri s-au făcut între străini.

Ioan Martin, director direcția agricolă Arad: “Italieni sau alte naţionalităţi care au cumpărat pe raza judeţului şi-au încheiat socotelile aici, au plecat şi şi-au găsit acel cumpărător care are intenţii serioase să lucreze.”

Peste 14.000 de hectare de pământ s-au vândut anul trecut şi în Timiş.

Cea mai mare tranzacţie din Timiş, de anul trecut, s-a ridicat la cinci milioane de euro pentru 500 de hectare de teren agricol. Vorbim de 10.000 de euro pe hectar, adică dublu faţă de preţul pieţei. Cumpărătorul a plătit atât de mult pentru că toată suprafaţa este una compactă, poate fi irigata uşor, iar accesul se face pe un drum asfaltat.

La mare căutare au fost şi terenurile agricole din Constanța. Pentru că aici suprafeţele mari sunt deja vândute, cei care deţin terenuri mici au ridicat preţurile.

Gheorghe Lămureanu, director societate agricolă: “Când cineva vinde un hectar în mijlocul unei parcele de 100 de hectare la tine, eşti obligat să negociezi la sânge cu el ca să poţi să-i cumperi pământul pentru că 5 mii – 6 mii de euro pe un hectar nu-i amortizezi decât în 15-16 ani.”

Datele centralizate de Ministerului Agriculturii arată că anul trecut în România au fost scoase la vânzare peste 150 de mii de hectare de teren agricol. Străinii au ajuns să deţină 40 la sută din suprafaţa arabilă de la noi.

Laurențiu Baciu, președinte Liga Asociaților Producătorilor Agricoli din România:“Majoritatea cumpărătorilor din România sunt fonduri de investiţii. Fac tranzacţii sau licitează la suprapreţ în ceea ce înseamnă arenda. Cumpără şi îl dau românilor în arendă la nişte costuri extraordinar de mari. Nu vine ăla din Germania că nu mai poate el de dorul de a sapa pământul în România. Ăla vine să facă ceva, să câştige repede.”

Fermierii susţin că această creştere artficială a preţurilor terenurilor agricole pot fi stopată doar printr-o lege clară a tranzacţiilor cu pământ.

Un proiect în acest sens zace însă de luni bune în Parlament. Dacă până la urmă va fi adoptat, tenerurile agricole vor putea fi cumpărate doar de cei care dovedesc că se ocupă cu agricultură de 5 ani şi se obliga să lucreze pământul cel puţin 15 ani.

 

 

Vezi și asta

Coliziune între un autoturism și un TIR pe E85, în această dimineață

Trei persoane au fost ranite dupa ce o masina si un TIR au intrat in …