Primul român infectat cu Coronavirus. Are 25 de ani și a luat virusul de la un italian care a vizitat România

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat, miecruri seara 26 februarie,  în cadrul unei conferinţe de presă, că România are primul pacient bolnav de coronavirus. Raed Arafat a declarat că pacientul român descoperit pozitiv pentru coronavirus este în stare bună şi nu prezintă febră sau tuse. Arafat a precizat că testarea pozitivă înseamna că pacientul va trebui să fie internat in spital.

În casa pacientului din Gorj depistat cu coronavirus mai sunt 7 persoane, toate cu teste negative până în prezent. Toate cele 7 persoane vor rămâne la domiciliu, sub pază, 14 zile, după care vor fi testaţi din nou, pentru a se stabili dacă ies pozitiv. Daca le apar simptome înainte de 14 zile, vor fi toţi transportaţi la spital.

Bărbatul din judeţul Gorj diagnosticat cu coronavirus este din satul Dobrana, are 25 de ani şi lucra la o firmă a italianului care a fost iniţial diagnosticat la întoarcerea din România.

Conform primarului comunei Prigoria, de care aparţine satul, Iuliana Iliescu, tânărul este angajat la o firmă unde cetăţeanul italian este patron.

Primarul a explicat la Antena 3 că tănărul locuia cu părinţii şi cu bunicii. De asemenea, conform edilului, prietena tânărului este şi ea izolată, dar la Târgu Jiu.

De asemenea, Iuliana Iliescu a precizat că bărbatul a participat recent, alături de alte persoane din sat, la o petrecere.

Tânărul este primul caz de infectare cu coronavirus confirmat în România. Ministrul Sănătăţii, Victor Costache a declarat că bărbatul este asimptomatic, iar secretarul de stat Raed Arafat a precizat că urmează să fie adus la Spitalul ”Matei Balş” din Capitală. Alte 7 persoane care locuiau aceeaşi casă vor rămâne la domiciliu şi nu vor putea părăsi locuinţa.

Bărbatul a intrat în contact direct cu cetăţeanul italian de 71 de ani care s-a aflat pentru câteva zile în România, iar ulterior, la Rimini,a fost diagnosticat cu coronavirus.

Tânărul care este primul caz de infectare cu coronavirus confirmat în România a ajuns joi de dimineaţă, 27 februarie,  la Bucureşti, adus cu o ambulanţă specială, complet izolat. El a călătorit cu ambulanţa toată noaptea, din comuna gorjeană de unde este.

“Va fi preluat de colegii de la Matei Balş, în spaţiul în care există încăperile de izolare. Ambulanţa va fi dezinfectată şi se va întoarce la Dolj. Dacă va avea simptome minimale va fi tratat minimal, dacă vor apărea complicaţii, va fi tratat. Nu există tratament specific pentru coronavirus nicăieri în lume în acest moment.”, a explicat Raed Arafat, la Antena 3, la câteva minute după ce ambulanţa specială a intrat pe poarta Institutului Matei Balş.

Transportul s-a desfășurat în condiții normale pentru astfel de situații și nu a reprezentat niciun pericol pentru pacient, personalul medical sau alte persoane. Bărbatul care a contactat virusul a fost transportat cu o autospecială SMURD din cadrul ISU Dolj dotată corespunzător și având condiții de izolare totală a pacientului.

De asemenea, pe timpul transportului, pacientul a fost asistat, pe lângă personalul medical, de un echipaj specializat în intervenții de tip CBRN (situații de contaminare chimică, biologică, radiologică sau nucleară).

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri