Propunere legislativă: Călătorii gratis cu avionul pentru românii din Diaspora cu prilejul Centenarului Marii Uniri

Românii din diaspora sau cei care lucrează într-un alt oraș decât cel de domiciliu ar putea beneficia de transport gratuit cu avionul sau cu trenul în perioada 29 noiembrie și 9 decembrie 2018. Este proiectul de lege depus de un deputat PNL.

„Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri trebuie să fie o mare bucurie pentru toți românii care merită să trăiască această sărbătoare acasă, alături de familie și prieteni. Împreună cu alți 25 de deputați liberali, am depus un proiect de lege pentru susținerea reîntregirii familiei de români cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Nu trebuie să uităm că circa 4 milioane de români muncesc departe de țară, adesea despărțiți de familie, pe care reușesc să o vadă de maxim două ori pe an”, a declarat deputatul PNL Florin Roman, inițiatorul proiectului.

El a mărturisit că ideea acestui proiect a venit în urma discuțiilor avute cu românii din diaspora care i-au transmis că ar vrea să se întoarcă în țară pentru a sărbători 100 de ani de la Marea Unire.

„Prin adoptarea acestei măsuri, statul român ar putea demonstra că este aproape de cetățenii săi, indiferent unde se află aceștia și că poate să-i aducă acasă pentru a sărbători împreună un moment important pentru noi toți, Centenarul Marii Uniri”, spun inițiatorii proiectului de lege.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri