Home » Noutăți » Se întorcea din Italia acasă și a adormit la volan. A provocat o tragedie

Se întorcea din Italia acasă și a adormit la volan. A provocat o tragedie

O familie de români care se întorcea din Italia la bordul mașinii personale, a fost implicată într-un grav accident pe raza localității Românești din județul Suceava pe data de 1 august. Șoferul, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a adormit la volan cu zece kilometri înainte să ajungă acasă, la Bălcăuți, destinația finală a călătoriei. În mașină se mai afla soția și copilul în vârstă de 12 ani.

După un drum lung și obositor, șoferul român a adormit în timp ce era la volan iar vehiculul său a intrat pe contrasens, unde a acroșat lateral un microbuz de marfă, condus de un bărbat de 31 de ani, a transmis informatiata.ro

Autoturismul și-a continuat deplasarea pe contrasens și a intrat in coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 51 de ani. În urma impactului foarte puternic, autoturismul care circula regulamentar s-a răsturnat și a plonjat de pe câmp, în afara carosabilului. În mașina la volanul căreia se afla bărbatul de 51 de ani era și nepotul acestuia, de 14 ani.

La fața locului au intervenit două echipaje de descarcerare, o ambulanță SMURD TIM și patru echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava.

Cinci persoane au fost transportate la Spitalul Județean Suceava, fiind rănite și având nevoie de îngrijiri medicale.

Bărbatul de 51 de ani a decedat la spital, din cauza leziunilor grave suferite. Celelalte persoane sunt în afara oricărui pericol, au transmis medicii UPU Suceava.

Vezi și asta

Premieră în România. TIR-urile tranzitează țara pe tren și șoferii dorm la cușete

Primul tren încărcat cu TIR-uri care traversează România şi face legătura între Suceava şi Bulgaria …