Șofer român de TIR prins de poliția germană furând curent de la un stalp public de iluminat

Un șofer  român de TIR, în vârstă de 39 de ani, a fost amendat şi va fi cercetat penal, după ce a fost prins furând curent de la un stâlp de iluminat public, în Germania. Totul s-a întâmplat, duminică dimineaţă, 5 ianuarie, într-o parcare din zona comercială a oraşului Nohra (landul Thuringia din Germania).

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.00, poliţiştii din Nohra au făcut un control într-o parcare de TIR-uri din zona comercială, iar un TIR le-a atras atenţia.

Astfel, poliţiştii au descoperit un cablu electric care pornea de la un stâlp de iluminat public şi ajungea la bateriile camionului, cu ajutorul unui transformator, notează presseportal.de, citat de Observator

Poliţiştii l-au trezit din somn pe şofer, un român în vârstă de 39 de ani, şi au descoperit că acesta fura curent de la stâlpul de iluminat public pentru a încărca bateriile camionului.

Luat la întrebări, românul a declarat că s-a conectat la stâlpul de iluminat pentru a se putea uita la televizor, în timp ce motorul era oprit.

Practic, a vrut să-și recreeze confortul de „acasă”: avea TV, parabolică și alte accesorii. Şoferul român a fost amendat şi dus la Poliţie pentru audieri, fiind cercetat penal pentru furt de curent.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri