Tragedia produsă de un șofer român, în Germania. Au murit patru oameni. Video

Patru persoane au murit într-un accident produs miercuri seară pe o autostradă din Germania, după ce un șofer român a intrat pe sensul greșit de mers și s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism, relatează merkur.de.

Polița germană a fost alertată marți seară, 22 decembrie,la ora 9:39, că un autoturism circula pe sensul greșit al autostrăzii A99, în apropiere de Munchen. Numai câteva momente mai târziu, a avut loc însă o tragedie.

Autoturismul intrat pe contrasens, condus de un român de 32 de ani, a lovit frontal o mașină care circula regulamentar. Acesta a murit pe loc, soartă pe care a avut-o și pasagerul din dreapta, un german în vârstă de 50 de ani.

În cealaltă mașină se aflau doi nemți, de 34 și 43 de ani, care au murit și ei în urma impactului violent.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de ambulanță și elicoptere ale serviciului de intervenții rapide, însă medicii nu au mai putut face altceva decât să constate decesul celor patru victime.

Autostrada A99 a fost închisă timp de mai multe ore, pe unul dintre sensuri.

Poliția germană a transmis că nu există indicii că vreunul dintre șoferi ar fi consumat alcool sau droguri.

Încă nu este clar cum a ajuns românul pe sensul greșit de mers al autostrăzii. Anchetatorii vor analiza înregistrările de pe camerele de supravehere, pentru a stabili cum s-a produs tragedia.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri