Un polițist de 44 de ani din Oradea a murit înecat, în timpul unei partide de pescuit

Un polițist de 44 de ani, din Oradea, și-a pierdut viața în cursul zilei de duminică, 08 iulie, în balta din localitatea bihoreană Ianca, comuna Diosig.

Călin Breje, în vârstă de 44 ani de ani, lucra la centrul operațional din cadrul IPJ Bihor. Aflat în timpul liber, acesta a mers cu familia la o baltă de pescuit privată de pe raza comunei Ianca, deținută de cumnatul lui. La un moment dat, bărbatul a decis să intre să intre în apă să înoate, însă nu a mai ieșit.

Cazul a fost semnalat printr-un apel la 112 în jurul orei 18:55, iar la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Săcuieni: o autospecială de intervenție cu barcă și o echipă de paramedici, dar și un echipaj de Terapie Intensivă SMURD de la Oradea. La fața locului au ajuns și mai multe echipaje de poliție din cadrul IPJ Bihor.

Conform informațiilor Bihon.ro, bărbatul a fost găsit după aproximativ jumătate de oră de la dispariție.Potrivit maior ISU Crișana, Camelia Roșca, trupul bărbatului a fost scos la suprafață când pompierii au ajuns la fața locului. Echipajele de pompieri militari au transportat bărbatul cu barca până pe mal unde au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, echipajele medicale nu au putut să îl readucă la viață pe bărbat.

„La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, polițiștii Serviciului Criminalistic și șeful IPJ Bihor. Se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei”, a transmis comisar IPJ Bihor, Alina Dinu.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri