Un român din Marea Britanie, care nu și-a primit salariul, a distrus showroomul unui dealer auto

Un român a decis să își facă singur dreptate după ce, spune el, nu fusese plătit de patronul pentru care lucrase. Astfel, în stare de ebrietate, el a distrus showroomul unui dealer auto din Stratford-upon-Avon, Warwickshire și a creat o pagubă de 46.000 de lire sterline.

Vasile Turcan a intrat cu mașina proprietate personală și a distrus 12 autoturisme ale dealerului auto Guy Salmon, pentru a se răzbuna că nu fusese plătit de o companie unde lucrase ca valet auto.

Turcan, în vârstă de 36 de ani, a pledat vinovat la două capete de acuzare, unul pentru pagube penale și altul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

El a fost condamnat la 12 luni de închisoare și i s-a interzis să conducă timp de 25 de luni, scrie Stratford Herald.

Pe 29 iulie, Vasile Turcan s-a urcat la volanul mașinii sale, un Ford Mondeo pe care dăduse 200 de lire sterline. El a petrecut toată noaptea în mașină, în parcarea unui supermarket, unde a băut apă de gură pe bază de alcool. Apoi, a încercat să scoată de un bancomat cele 50 de lire sterline pe care le avea în cont. Cum bancomatul nu i-a dat decât 40 de lire, Vasile s-a enervat și a început să lovească aparatul, până la avariat.

Apoi, s-a urcat la volan și a condus la dealerul Land Rover Guy Salmon, a declarat procurorul.

A intrat cu autoturismul în curte și a lovit intenționat nu mai puțin de 12 mașini Land Rover, în valoare de 400.000 de lire sterline.

A așteptat apoi cuminte poliția, care l-a testat pentru alcool și s-a dovedit că avea o concentrație peste limita admisă.

Vasile a recunoscut infracțiunile, explicând că era foarte supărat din cauză că nu primise cele 400 de lire sterline, salariul pe trei săptămâni cât lucrase pentru firma Autoclenz care se ocupa de curățenia din mașinile expuse de Guy Salmon.

Apărătorul său a spus că Turcan a fost în arest timp de patru luni și că ar putea fi condamnat la timpul deja petrecut după gratii, însă judecătorul nu a fost de acord.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri