Home » Noutăți » Un șofer de TIR a încercat să scoată din România 79 de iranieni, irakieni, sirieni, turci şi chinezi

Un șofer de TIR a încercat să scoată din România 79 de iranieni, irakieni, sirieni, turci şi chinezi

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Borş – judeţul Bihor au depistat, vineri dimineaţă, 79 de persoane – cetăţeni din Iran, Irak, Siria, Turcia şi China – care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui automarfar a realtat ziarul Adevarul.

În dimineaţa zilei de 06.04.2018, în jurul orei 09.30, la P.T.F Borş – I.T.P.F. Oradea s-a prezentat la ieşirea din ţară un cetăţean sârb, şofer al unui autocamion înmatriculat în Serbia, din documentele prezentate la control rezultând că efectuează un transport cu peleţi din România pentru Polonia. 
 
Marfa a fost încărcată de pe teritoriul României, camionul în cauză intrând anterior fără încărcătură de pe teritoriul Serbiei, se arată în comunicatul Poliţiei de frontieră.
 
Procedându-se la exploatarea analizelor de risc specifice, a fost efectuat controlul fizic al mijlocului de transport, de către echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi maghiari, fiind descoperite ascunse în interiorul camionului 79 de persoane, dintre care 41 bărbaţi, 18 femei şi 20 minori.
 
Verificările preliminare au relevat faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din  Iran, Irak, Siria, Turcia şi China, înregistraţi ca solicitanţi de azil în România.
 
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor detaliilor.

Vezi și asta

Șofer român de TIR agresat în Franța de ”vestele galbene”. I-au cerut bani să-l lase în pace

Un şofer român de TIR a fost blocat pe autostradă de „vestele galbene” şi agresat: …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *