Video. El este românul bătut și incendiat în Italia. Vasile avea 42 de ani

Trei persoane, au fost arestate după un lung interogatoriu în cazul românului Vasile Todirean,bătut și incendiat în gara Villafranca din Verona, a transmis  Rai News.

Vasile, în vârstă de 42 de ani, nu are o casă și se adăpostea de mai mult timp în stația de cale ferată unde a fost găsit inconștient, după ce persoane a căror identitate încă nu a fost făcută publică de autorități l-au bătut și i-au dat foc. Cei trei arestați sunt doi italieni și un cetățean român.

Procuratura face cercetări cu acuzația de tentativă de omor. Între timp, românul nostru se zbate pe patul de spital între viață și moarte.

Vasile Todirean a fost găsit luni, 8 iulie,  în jurul orei 7:00, de un mecanic de locomotivă în apropierea șinelor de cale ferată cu fața tumefiată, plină de vânătăi și cu arsuri pe corp.

„Nimeni nu-l va căuta pe Vasile, este singur aici, la Villafranca”, spune despre conaționalul nostru Anna Maria Caliari, o voluntară italiancă ce se ocupă de persoanele fără adăpost. „Nu are familie, nu povestește nimic despre trecutul său, nu vrea să se întoarcă în România și nu acceptă ajutorul nimănui.”

Vasile Todirean este de cinci ani la Villafranca mănâncă la Caritas și trăiește pe străzile orașulșui: „Mi-a spus că preferă așa, nu vrea să se gândească la lumea în care trăiește și la situația sa. Eu îl ajut respectându-i alegerile”, mărturisește Anna Maria Caliari care oferă persoanelor nevoiașe mâncare, îmbrăcăminte, saltele și pături.

Locul de dormit preferat al românului nostru se află în spatele unui depozit părăsit din zona gării din Villafranca. Acolo, împreună cu alte persoane, își petrece nopțile de vară uitând de sine și de lumea care îl înconjoară. O lume nedreaptă care acum l-a dezamăgit profund.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri