Un bărbat a murit carbonizat, iar un altul a fost rănit în urma unui accident soldat cu incendiu în care au fost implicate un TIR şi un autoturism, produs luni dimineaţă, pe DN2, în localitatea Cotorca. Bărbatul care a murit ars era şoferul autoturismului, informează news.ro.
„Pe DN 2 Urziceni-Buzău, în zona localităţii Cotorca, judeţul Ialomiţa, a avut loc o coliziune între un autocamion şi un autoturism, în urma căreia a izbucnit un incendiu la nivelul ambelor autovehicule. Incendiul a fost lichidat”, a anunţat Centrul Infotrafic din IGPR.
Detaşamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier urmat de incendiu, în localitatea Cotorca, în care sunt implicate un autoturism şi un camion, a transmis şi ISU Ialomiţa. La faţa locului au fost găsite două victime. Una dintre victime este şoferul camionului, conştient, cooperant, căruia i s-au acordat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigaţii suplimentare. Cea de-a doua victimă, şoferul autoturismului, a fost găsită carbonizată. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers.