După luni de teroare, amenințări și hărțuire, Maria a reușit să scape de fostul partener violent. Dar pentru multe femei, povestea ei se termină altfel — cu o tăcere definitivă.
Maria (nume schimbat pentru protejarea identității) are 33 de ani. Părea o femeie fericită, cu o viață normală și un partener care o adora. Cel puțin, așa credea ea.
El era atent, grijuliu, îi trimitea flori la birou, o suna de zeci de ori pe zi.
Dar în spatele gesturilor frumoase se ascundea un control bolnav.
După doar câteva luni, a început interogatoriul zilnic: „Unde ești?”, „De ce nu răspunzi?”, „Cu cine ai vorbit?”.
Apoi au venit crizele de gelozie, reproșurile, umilințele. Prima lovitură a fost urmată de plânsete și promisiuni.
A doua – de tăcere.
A treia – de frică.
Maria a rămas, ca multe femei, sperând că „se va schimba”. Dar violența nu se schimbă. Se adâncește. După aproape un an de abuzuri, într-o noapte, a înțeles că dacă mai rămâne, nu va mai apuca următoarea zi.
A fugit din apartament în pijamale, cu lacrimile pe obraji, și s-a ascuns la o prietenă. A doua zi, a mers la poliție. A cerut ajutor. A fost emis un ordin de protecție. El a fost chemat la audieri, apoi ținut sub control judiciar.
Dar liniștea n-a venit imediat. Timp de luni întregi, Maria a primit mesaje de amenințare, telefoane, insulte.
„Dacă nu ești a mea, mori.”
„Te găsesc, oriunde te-ai ascunde.”
Poliția a intervenit de câteva ori, dar frica nu dispărea.
A fost nevoie de sprijinul unei organizații pentru victimele violenței domestice. A fost mutată într-un adăpost temporar, apoi într-un alt oraș.
A început terapie psihologică, a găsit un loc de muncă nou, și-a schimbat numărul de telefon.
A început să respire din nou.
Astăzi, Maria trăiește liber.
Dar știe că a fost una dintre puținele care au avut șansa să scape.
Potrivit datelor oficiale, anual, peste 70 de femei mor în România în urma violenței domestice. Mii de altele sunt bătute, hărțuite, umilite, iar multe nu mai ajung niciodată să ceară ajutor.
Pentru ele, tăcerea devine mormânt.
✊ Apel către societate
Violența împotriva femeilor nu este o dramă izolată — este o rușine colectivă.
Fiecare vecin care tace, fiecare prieten care spune „nu mă bag”, fiecare autoritate care întârzie — devine complice.
Dacă vezi, auzi sau bănuiești violență, nu rămâne spectator.
📞 Sună la 112.
📩 Încurajează victima să ceară un ordin de protecție.
🤝 Sprijină organizațiile care oferă adăposturi și consiliere.
Fiecare femeie are dreptul să trăiască fără frică.
Nicio palmă nu este o dovadă de iubire.
Niciun strigăt nu trebuie să se piardă în tăcere.
Pentru Maria, libertatea a venit târziu, dar a venit.
Pentru alte femei, încă nu e prea târziu — dacă le întindem mâna acum. 💜
