Ar fi împlinit 66 de ani pe 4 octombrie. În loc de flori și urări, un sat din sudul Italiei a aprins lumânări pentru sufletul ei. Maria Cojocaru, o româncă născută în 1959, a fost înmormântată săptămâna trecută în localitatea Villa Literno, provincia Caserta, după ce întreaga comunitate s-a unit pentru a-i oferi o plecare demnă – așa cum merită orice om.
Potrivit publicației Avvenire, Maria s-a stins pe 23 ianuarie 2025, singură, în locuința modestă din Villa Literno – locul unde trăia de ani buni și unde muncea cu devotament ca îngrijitoare și bonă. Venise din România cu visul simplu de a-și construi o viață mai bună, iar în orășelul italian cu rădăcini agricole își găsise liniștea.
Cei care au cunoscut-o o descriu la fel: o femeie blândă, tăcută, cu o bunătate care nu cerea aplauze. „Era mereu atentă, dar niciodată zgomotoasă. O prezență care făcea bine prin simpla existență”, povestește una dintre familiile pentru care a lucrat.
Nouă luni de tăcere și o comunitate care nu a renunțat
După moartea sa neașteptată, autoritățile italiene au încercat să-i găsească rudele din România. Zilele au trecut, apoi lunile. Niciun răspuns. Nicio mână întinsă. Pe documente, lângă numele ei, a rămas un cuvânt rece: „necunoscută”.
Dar pentru oamenii din Villa Literno, Maria nu a fost niciodată o necunoscută. Îi știau chipul, zâmbetul și drumul zilnic spre biserica unde aprindea o lumânare. Și au decis că nu o vor lăsa să plece fără rugăciune, fără flori, fără adio.
În luna aprilie, Daniela Ziello – una dintre persoanele la care Maria lucrase – a lansat un apel emoționant pe Facebook:
„Fac această postare pentru toți cei care au iubit-o pe Maria. Nu putem lăsa lucrurile așa. Nu era rezidentă oficial aici, de aceea este greu să se ocupe cineva de înmormântare. Dar pentru femeia specială care a fost, haideți să-i oferim o plecare demnă.”
Apelul a prins viață. Preotul don Adriano, primarul, carabinierii și zeci de localnici au donat bani, timp și suflet. În cele din urmă, sicriul a fost adus în biserica mică unde Maria obișnuia să se roage în tăcere.
O biserică plină și o tăcere care vorbea
Când s-au anunțat funeraliile, toată comunitatea a venit. În primele rânduri – familiile pentru care ea fusese ca o rudă. Pe sicriu, două coroane mari de flori. În timpul slujbei, preotul a vorbit despre o viață simplă, dar luminoasă: copilăria săracă din România, curajul de a emigra, anii de muncă și speranțele nerostite.
„Ceea ce ați făcut pentru această femeie, care poate părea neînsemnată în ochii lumii, ați făcut, de fapt, pentru Dumnezeu”, a spus părintele în predica sa.
Mulți au plâns. Nu de milă, ci din recunoștință – pentru că au înțeles că bunătatea nu are pașaport.
Rămasă în pământul care a adoptat-o
Poate că Maria și-ar fi dorit să se întoarcă odată acasă, în România. Destinul a hotărât altfel. Va rămâne pentru totdeauna în Villa Literno – locul care i-a devenit familie și care i-a oferit un ultim adăpost.
Pe mormântul ei, lângă o fotografie zâmbitoare, stă scris:
„Maria Cojocaru – născută în România, 4 octombrie 1959 – decedată la Villa Literno (Caserta), 23 ianuarie 2025.”
O lampă votivă arde neîntrerupt. Flăcările ei mici par să spună povestea unei femei care a plecat din țară în căutarea unui viitor, dar a lăsat în urmă o lecție despre omenie: că, dincolo de sânge și rădăcini, există o altă legătură — aceea a inimilor care nu uită.
