Româncă ucisă pe o stradă în Italia de un șofer inconștient. Daniela avea 45 de ani

O româncă în vârstă de 45 de ani, Daniela Gherasim, a murit în seara zilei de miercuri, 5 noiembrie 2025, după ce a fost lovită în plin de un Fiat Ducato în timp ce mergea de-a lungul străzii Revigliasco din Moncalieri, o zonă colinară de lângă Torino.

Accidentul s-a produs la puțin timp după ora 18:30, pe un tronson unde, potrivit Torino Oggi, mașinile circulă des cu viteză, iluminatul este deficitar și nu există treceri de pietoni. Impactul a fost atât de puternic încât femeia a fost proiectată câțiva metri înainte, duba rămânând cu parbrizul crăpat și farul drept spart.

O ambulanță a sosit rapid la fața locului și echipajul medical a început manevrele de resuscitare și a transportat-o pe conaționala noastră la spitalul CTO din Torino, fără a întrerupe intervențiile de salvare pe durata drumului. Din păcate, a decedat la scurt timp după sosire.

La fața locului au intervenit polițiștii locali din Moncalieri, care au făcut măsurători și au deschis cercetări pentru stabilirea dinamicii exacte a accidentului.

Drumul a fost închis mai bine de o oră pentru efectuarea constatărilor și ridicarea vehiculului.

Primele verificări indică faptul că șoferul furgonului ar fi fost în stare de ebrietate; el s-a oprit imediat pentru a acorda ajutor și a fost supus alcooltestului. În funcție de rezultate, riscă să fie cercetat pentru omor rutier.

Mesaje de durere și prețuire pentru Daniela, postate pe Facebook

Vestea morții Danielei Gherasim a stârnit regret și durere în comunitatea celor care au cunoscut-o, iar durerea este cu atât mai mare cu cât în urma sa rămâne o fată de numai 13 ani care va fi nevoită să crească acum fără mamă.

Daniela Gherasim și fiica sa. Sursă foto: Facebook.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri