Home » Noutăți » Accident grav în această dimineață. Doi bicicliști, soț și soție, uciși de un șofer teribilist pe DN23

Accident grav în această dimineață. Doi bicicliști, soț și soție, uciși de un șofer teribilist pe DN23

Doi biciclişti, soţ şi soţie, au murit, marţi dimineaţa, 9 iulie,  după ce au fost loviţi de o maşină, la intrarea în comuna Năneşti, judeţul Vrancea. Accidentul s-a produs când şoferul a vrut să îi depăşească pe cei doi biciclişti, acroşându-i, transmite MEDIAFAX.

La volanul maşinii care a provocat accidentul se afla un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Câmpuri. Potrivit poliţiştilor, acesta conducea un autoturism pe DN 23, pe direcţia Măicăneşti – Focşani, iar la 300 de metri distanţă de indicatorul de intrare în localitatea Năneşti, a acroşat cu partea dreaptă faţă doi biciclişti care circulau pe aceeaşi direcţie.

Se pare că în momentul în care șoferul a vrut să-i depășească, bicicliștii au pătruns pe mijlocul șoselei cu intenția de a traversa.

Accidentul a fost anunțat la 112 de o femeie, martor al accidentului.

Echipajele SMURD și de la Ambulanță au sosit la fața locului, dar nu au mai putut face nimic pentru victime. Polițiștii fac cercetări, iar șoferul va fi testat pentru consumul de alcool.

Cei doi bicicliști sunt o femeie de 47 de ani și un bărbat de 52 de ani, soț și soție, din comuna Măicănești, județul Vrancea.

autohut.ro%20

Vezi și asta

Moartea unui înger. O tânără româncă de 23 de ani și-a pus capăt zilelor. Nimeni nu i-a bănuit drama interioară

O tânără româncă de numai 23 de ani și-a pus capăt zilelor după ce a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

autohut.ro%20