Au fost prinși cei trei indivizi care au bătut și incendiat un român în Italia. Unul din ei este tot român

Autoritățile italiene au anunțat, miercuri seară, 10 iulie,  că au prins trei bărbați vinovați pentru că l-au bătut și l-au incendiat pe românul Vasile Todirean, pe data de 8 iulie,  Este vorba de doi italieni și de un român. Doi dintre agresori n-au domiciliu, în timp ce al treilea locuiește în Villafranca. Toți vor fi judecați pentru tentativă de omor.

Vă reamintim că Vasile, în vârstă de 42 de ani, nu are o casă și se adăpostea de mai mult timp în stația de cale ferată unde a fost găsit inconștient, după ce trei indivizi  l-au bătut și i-au dat foc.

Vasile Todirean a fost găsit luni, 8 iulie,  în jurul orei 7:00, de un mecanic de locomotivă în apropierea șinelor de cale ferată cu fața tumefiată, plină de vânătăi și cu arsuri pe corp.

„Nimeni nu-l va căuta pe Vasile, este singur aici, la Villafranca”, a declarat despre conaționalul nostru Anna Maria Caliari, o voluntară italiancă ce se ocupă de persoanele fără adăpost. „Nu are familie, nu povestește nimic despre trecutul său, nu vrea să se întoarcă în România și nu acceptă ajutorul nimănui.”

Vasile Todirean trăiește  de cinci ani la Villafranca mănâncă la Caritas și trăiește pe străzile orașulșui: „Mi-a spus că preferă așa, nu vrea să se gândească la lumea în care trăiește și la situația sa. Eu îl ajut respectându-i alegerile”, mărturisește Anna Maria Caliari care oferă persoanelor nevoiașe mâncare, îmbrăcăminte, saltele și pături.

Locul de dormit preferat al românului nostru se află în spatele unui depozit părăsit din zona gării din Villafranca. Acolo, împreună cu alte persoane, își petrece nopțile de vară uitând de sine și de lumea care îl înconjoară. O lume nedreaptă care acum l-a dezamăgit profund.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri