Doi frați români de 8 si 9 ani s-au înecat într-un lac din Germania. Părinţii vor să îi înmormânteze în ţară

Tragedie în familia unor români din Germania. Doi copii, de 8 şi 9 ani, au sfârșit înecați. Au vrut doar să-și recupereze mingea. Dar au subestimat capcanele lacului.

Duminică după-amiază, Marius și Armando se jucau împreună cu o prietenă de-a lor, o fetiță în vârstă de 10 ani, foarte aproape de locul unde locuiesc: într-un adăpost de refugiați, la 100 de metri de Lacul Laher Teich din regiunea Hanovra. O decizie care i-a costat viața, scrie publicația germană Bild, pentru că, la nici doi metri de mal, adâncimea apei crește brusc la aproximativ șase metri.

Cei trei se jucau pe marginea lacului când mingea a căzut în apă. Fără să stea prea mult pe gânduri, cei doi frățiori şi-au scos încălțările, și-au ridicat pantalonii până la genunchi și au intrat în apă.

Marius și Armando au dispărut sub apa rece și s-au înecat.

Totul s-a întâmplat chiar sub ochii prietenei lor. Speriată, fata a fugit la adăpostul pentru refugiaţi și a povestit ce s-a întâmplat. La fața locului au venit pompieri, scafandri și un elicopter.

“Când am ajuns, un unchi al băieților era în apă până la genunchi, aparent în căutarea copiilor”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor.

Din păcate, finalul a fost unul tragic. Marius şi Armando au fost scoşi fără suflare din lac, iar manevrele de resuscitare au fost în van. Micuţii au fost declaraţi decedaţi. Familia vrea să-i înmormânteze pe micuţi în România.

“Este atât de groaznic. Nu pot să vorbesc încă despre asta”, a declarat tatăl celor doi băieți.

Pe malul lacului Laher, colegii celor doi frăţiori au aşezat lumânări şi desene. Cei doi copii învățau la școala primară Hoffmann-von-Fallersleben. În memoria băieților, cursurile au fost suspendate, iar testele din această săptămână au fost amânate.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri