Home » Români de pretutindeni » Doi români condamnați în Italia la închisoare pe viață pentru moartea unei mame ucisă sub ochii fetiței sale de 11 luni

Doi români condamnați în Italia la închisoare pe viață pentru moartea unei mame ucisă sub ochii fetiței sale de 11 luni

Judecătorii italieni de la Curtea de Apel din Palermo au confirmat condamnările la închisoare pe viață aplicate lui Paul Andrei Todarișcu (21 de ani) și Florin Buzilă (20 de ani), ambii acuzați de moartea conaționalei Alina Elena Biță, a relatat pe 7 ianuarie 2021 Palermo Today.

Victima a fost sugrumată sub ochii fetiței sale de numai 11 luni, în casa din via Sciolino, localitatea Cerda (Sicilia), la 9 octombrie 2017.

Cei doi români își vor petrece așadar întreaga viață în închisoare.

Era 9 octombrie 2017 când Alina Elena Biță, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită moartă în casa în care locuia cu soțul și fetița de 11 luni, din via Sciolino, localitatea Cerda, provincia Palermo.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit de soțul său, în jurul orelor 12:00. Bărbatul român era plecat la muncă, dar a fost chemat acasă de vecinii care au auzit fetița plângând, în pătuț, fără oprire.

Echipele medicale sosite la fața locului nu au putut face altceva decât să constate decesul conaționalei noastre.

La primele constatări părea că un anevrism cerebral a condus la moartea tinerei mame, că aceasta s-ar fi simțit rău și a murit singură, în casă. Analize mai amănunțite asupra corpului au dus însă la certitudinea că Alina a fost ucisă. În jurul gâtului prezente semne evidente că a fost strangulată.

În urma cercetărilor, carabinierii unității operative din Termini Imerese și ai unității din Cerda i-au arestat și pus sub acuzare pe Florin Buzilă și Paul Todirașcu, verișori cu soțul femeii ucise.

Probele recoltate, interogatoriile, analizele imaginilor înregistrate de camerele de luat vederi din zonă, precum și faptul că sub unghiile victimei s-au găsit urme ale ADN-ului lui Todirașcu, au dus la condamnarea pe viață a celor doi români. Inculpații, timp de 8 luni au negat crima până când, la 30 aprilie, în timpul primului proces în fața judecătorilor, Andrei Todirașcu a mărturisit fapta.

„Eu am ucis-o pe Alina. M-am aruncat peste ea, strângându-i gâtul cu toată puterea mea”, a recunoscut Todirașcu. Cu el a fost prezent Florin Buzilă care, după cum a povestit Todirașcu, o ținea pe Alina în timp ce celălalt o sugruma. Apoi au fugit cu puținii bani pe care i-au găsit în casă și cu cele câteva bijuterii ale victimei.

Vezi și asta

Româncă ucisă de soț în Spania, de Revelion, în fața copiilor. Bărbatul şi-a luat şi el viaţa

Ionela, românca înjunghiată mortal de soț în Spania, a murit în fața copiilor ei de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *