Home » Români de pretutindeni » Fost șofer român de camion mort de frig în Italia. Nu i se cunoaște adevăratul nume

Fost șofer român de camion mort de frig în Italia. Nu i se cunoaște adevăratul nume

Un bărbat fără adăpost a murit de frig în Genova (Liguria), în noaptea de joi spre vineri, 8 ianuarie, în timp ce dormea ​​într-un adăpost improvizat din zona spitalului Galliera, în centrul orașului. Medicii de pe ambulanță, alertați de un șofer de taxi, inițial au reușit să-l readucă la viață, dar hipotermia severă a fost letală și bărbatul a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital.

Conform publicației Il Secolo XIX, bărbatul era un fost șofer român de camion, în vârstă de 52 de ani, cunoscut sub numele de Mario, dar se presupune că nu acesta era numele real al său. La Genova se afla de aproximativ 10 ani și trăia sub cerul liber, refuzând orice ajutor din partea statului italian și neacceptând să meargă într-un centru de adăpost pentru persoanele nevoiașe: „Câteva țigări și un pic de vin ca să pot învinge frigul, de-atât am nevoie”, le spunea zâmbind voluntarilor de la comunitatea Sant’Egidio (organizație umanitară).

Autoritățile au încercat să-l identifice prin amprente, dar în baza de date erau trecute mai multe nume cu caracteristicile respective, conform alias-urilor pe care Mario le-a folosit. După mai multe cercetări, autoritățile italiene au ajuns la concluzia că bărbatul era un fost șofer român de camion, care de 10 ani a ales să trăiască pe străzi, în sărăcie.

Mario era foarte cunoscut de cei care se ocupă de persoanele nevoiașe din Genova. Dormea în zona Piccapietra, în inima orașului, iar voluntarii spun că era o persoană simpatică și deosebit de agreabilă: „Mulți dintre oamenii care trăiesc pe stradă îi căutau compania. Nu avea nimic, dar știa ce înseamnă și lua în serios arta prieteniei. Mulți dintre noi, seara, îl căutam, îl ajutam, îi duceam de mâncare și pături, conversam și glumeam cu el”, povestesc voluntarii de la Sant Egidio care de multe ori l-au însoțit la spital. Uneori îl duceau chiar acasă la ei pentru a-l ajuta să se spele și să se radă.

În această seară, de duminică, 10 ianuarie, la ora 20:30, comunitatea Sant Egidio și asociațiile coordonate de Don Antonio Lovato, organizează în Piazza Piccapietra un moment de rugăciune în amintirea lui Mario, la care sunt invitați să participe toți prietenii săi, care l-au cunoscut și iubit.

Vezi și asta

Româncă ucisă de soț în Spania, de Revelion, în fața copiilor. Bărbatul şi-a luat şi el viaţa

Ionela, românca înjunghiată mortal de soț în Spania, a murit în fața copiilor ei de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *