Gest teribil al unui șofer român în această dimineață. S-a aruncat în Dâmbovița penru a scăpa de polițiști

Radu D., un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui bolid BMW X6, s-a aruncat în Dâmboviţa, duminică dimineața, 8 decembrie, la Piaţa Naţiunilor Unite din Bucureşti, după ce poliţiştii s-au luat după el şi i-au făcut semn să oprească transmite Observator.

El a ieşit dintr-o parcare din Centrul Vechi, moment în care a fost observat de o patrulă de poliţişti cum şerpuia pe şosea. Polițiștii s-au luat după el, însă au avut o surpriză atunci când i-au făcut semn să oprească. După ce s-a dat jos din maşină, tânărul a rupt-o la fugă şi s-a aruncat în Dâmboviţa.

Uluiţi, poliţiştii au cerut intervenţia pompierilor, scafandrilor şi a medicilor, pentru salvarea vieţii tânărului.

“La data de 08.12.2019, în jurul orei 05.05, in zona Splaiul Independentei nr.2k politisti din cadrul Brigazii Rutiere care se aflau in exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat un autovehicul care ieșea dintr o parcare, moment in care au efectuat semnal regulamentar de oprire insa conducatorul acestuia nu s-a conformat și a încercat sa se sustragă. Acesta a coborât din autovehicul și a fugit către intersecția Calea Victoriei-Piața Națiunilor Unite, a sărit gardul de protectie al râului Dâmbovița și a plonjat in apa.

Polițiștii au sunat de îndată la 112 iar la fata locului s-au prezentat echipaje specializate din cadrul ISU care au procedat la scoterea conducătorului auto din apa și transportarea la spital pentru îngrijiri medicale. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,09 mg/l alcool pur in aerul expirat și ulterior cu aparatul DrugTest, însă rezultatul a fost negativ. Din verificările efectuate ulterior s-a stabilit faptul ca acesta avea dreptul de a conduce suspendat. In cauza s-a intocmit dosar de cercetare penala sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, fapta prevăzută și pedepsita de art.335/2 din Codul Penal”, informează IPJ București.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri