Italia: O îngrijitoare româncă și prietena ei au moștenit un milion de euro de la un italian. Tribunalul le-a sechestrat averea în mod preventiv

Curtea de Apel a Tribunalului Civil din provincia italiană Ancona a confiscat o avere de circa un milion de euro lăsată moștenire de un bărbat italian unei „badante” de naționalitate română și prietenei acesteia. La aflarea veștii, patru verișoare ale răposatului și-au unit forțele și au contestat testamentul în tribunal, iar judecătorii italieni au decis în aceste zile că averea trebuie pusă sub sechestru, în mod preventiv, până la finalizarea procesului.

Potrivit publicației locale Il Resto del Carlino, bărbatul italian, în vârstă de 66 de ani și originar din localitatea Jesi, nu avea copii sau alte rude de gradul I, fiind îngrijit pentru o lungă perioadă de timp de o femeie româncă în vârstă astăzi de 42 de ani. În anul 2018, italianul a decis să-și întocmească testamentul, iar unicele beneficiare ale averii acestuia au devenit badanta româncă și o prietenă de-ale ei, de aceeași naționalitate, dar în vârstă de 31 de ani.

Așa se face că în luna martie a acestui an, când bărbatul italian a murit, conaționalele noastre s-au ales cu circa un milion de euro în bancă și un apartament în localitatea menționată mai sus. Și totul ar fi fost minunat dacă verișoarele italianului decedat, patru la număr și rezidente tot în Jesi, nu ar fi fost dezamăgite de decizia acestuia și nu ar fi apelat imediat la serviciile avocatului Luigi Fiori pentru a contesta testamentul.

Cele două românce, în schimb, au cerut ajutorul avocatului Gabriele Galeazzi, căruia i-a revenit dificila misiune de a proteja averea moștenită de acestea. Îngrijitoarea româncă și prietena ei, mai exact, sunt acuzate de verișoarele italianului că ar fi profitat de incapacitatea acestuia de a gândi limpede pentru a-l convinge să le lase drept moștenire această avere uriașă.

Primul pas, din punct de vedere legal, a fost acela de a pune sub sechestru suma de bani și apartamentul moștenite de româncele noastre pentru a nu putea fi cheltuită, respectiv vândut, până la finalizarea procesului legat de validitatea testamentului. Evident, avocatul Galeazzi a încercat imposibilul și i-a cerut judecătorului de primă instanță să nu pună averea sub sechestru, dar la sfârșitul lunii iulie 2020 Tribunalul din Ancona a luat decizia de bloca, în mod preventiv, dreptul româncelor de a se folosi de bunurile moștenite în vreun fel.

Avocatul româncelor a contestat, la rândul său, această decizie la Curtea de Apel, dar colegiul judecătorilor de la Tribunalul Civil din Ancona a confirmat în aceste zile decizia din primă instanță, iar moștenirea conaționalelor noastre a rămas în continuare sub sechestru preventiv.

În următoarele luni, sau poate chiar și ani de zile, se va desfășura procesul cu privire la validitatea testamentului, avocatul Galeazzi fiind nevoit astfel să dovedească în fața instanței că bărbatul italian de 66 de ani era în deplinătatea facultăților mentale la data întocmirii.

„Testamentul, semnat de un notar, este pe deplin legitim și suntem pregătiți să demonstrăm asta cu documente”, a declarat avocatul româncelor.

Decizia recentă a tribunalului se pare că a fost luată în condițiile în care Galeazzi ar fi prezentat judecătorilor două certificate medicale ale bărbatului italian decedat, care au fost emise înainte de semnarea testamentului, precum și un video în care acesta dă dovadă de luciditate în acea perioadă.

Articolul din ziarul italian Il Resto del Carlino din 25 iulie 2020, după ce instanța s-a pronunțat cu privire la punerea sub sechestru a averii moștenită de cele două românce.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri