O româncă din Italia a ridicat un imperiu exploatând prostituate. „A condus cu mână de fier, toate fetele îi plăteau taxe”

Ştefana Mioara Poenaru, lidera unei reţele de prostutuţie în oraşul italian Ferrara, a fost condamnată de un tribunal italian şi amendată. Românca a scăpat cu o pedeapsă minimă, de doi ani, pentru că a colaborat cu anchetatorii.„Stăpâna prostituatelor” din Ferrara, o româncă de 36 de ani conducea cu mână de fier o reţea vastă de prostituţie, în sudul oraşului.

Portalul italian Rovigo Oggi scrie că Poliţia Italiană a beneficiat de sprijin din România pentru destructurarea reţelei.  „Anchetele au făcut posibilă identificarea Ştefanei Mioara Poenaru drept şef incontestabil al grupulu”, notează italienii. „Pe stradă, în oraşul Ferrara, nu ezită să le ameninţe pe tinerele prostituate, pentru a obţine o parte din câştigurile lor şi pentru a le obliga să crească numărul serviciilor sexuale zilnice”aminteşte autorului articolului. Printre fete se numărau românce şi alte est-europene, dar şi tinere aduse din Africa sau Asia. 

Lista de preţuri a „stăpânei” a ajuns la jurnaliştii italieni. Fiecare prostituată era obligată să plătească tariful, conform „garanţiilor” oferite de organizaţie. Toate fetele plăteau câte 50 de euro pe zi, iar în schimb beneficiau de un loc pentru întâlnirile cu clienţii, pus la dispoziţie în apartamentele închiriate special de membrii reţelei. Prostituatele erau obligate să plătească şi taxă de publicitate şi protecţie, iar pentru „un loc” pe stradă erau nevoite să scoate din buzunar 50 de euro în fiecare săptămână.  Potrivit sursei citate, mai mulţi români, dar şi patru italieni care locuiesc în Rovigo şi Bologna se numărau printre „locotenenţii” Ştefanei.

De altfel, românca ştia să fie darnică şi îi răsplătea din plin pe aceştia pentru serviciile lor. În total, ancheta a vizat 10 persoane, inclusiv Ştefana Mioara Poenaru. Luni, 7 decembrie, un tribunal italian a condamnat-o la doi de închisoare şi a amendat-o cu 8.000 de euro. A contat faptul că românca a acceptat să colaboreze cu autorităţile italiene şi că şi-a recunoscut vinovăţia. Alţi doi români, „locotenenţi” ai Ştefanei au fost condamnaţi la un an de închisoare şi la o amendă de 600 de euro.

Vezi și asta

Badantă română din Italia internată în spital după ce a fost dată afară din casă și agresată de bătrânul pe care îl îngrijea

Un pensionar italian în vârstă de 91 de ani a fost arestat de carabinieri la …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *