O româncă și-a omorât soţul pentru că a înjurat-o când tăia ceapă.

Dosarul unei crime oribile petrecute la Iaşi a fost soluţionat de judecători. Carmen Presnac, femeia de 37 de ani care, la începutul anului, şi-a ucis soţul cu o singură lovitură de cuţit, în inimă, a fost condamnată la 10 ani de închisoare cu executare, ea mai având posibilitatea să conteste cu apel decizia magistraţilor. Totodată, judecătorii au obligat-o pe femeie să îi plătească 5.000 de lei fiului ei, prin intermediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Instituţia l-a luat în custodie pe minor imediat după odioasa crimă comisă de mama sa.

Judecătorii ieşeni au stabilit şi ce se va întâmpla cu hainele pe care victima le purta atunci când a fost ucisă. “Dispune restituirea articolelor de îmbrăcăminte ale victimei Presnac Adrian Gabriel familiei acestuia”.

Carmen şi Gabriel Presnac, cel din urmă de 38 de ani, au fost căsătoriţi timp de 12 ani şi locuiau într-un imobil din cartierul ieşean Galata. Nu aveau nicio sursă de venit, trăind din mila oamenilor care frecventau o biserică din cartierul Nicolina. Alături de ei, în imobil locuia şi unicul copil al celor doi, de nouă ani.

Soţii Presnac erau consumatori de băuturi alcoolice, iar la începutul lunii ianuarie, la domiciliul lor au venit două persoane, una dintre ele fiind proprietarul locuinţei. „Începând cu orele prânzului, cei patru au consumat în jur de patru litri de vin, iar spre după-amiază femeia s-a retras în bucătărie pentru a găti. În jurul orei 17.00, în timp ce tăia ceapă, Gabriel Presnac a intrat în bucătărie şi a înjurat-o pe soţia sa. Femeia a avut un exces de furie şi a înfipt cuţitul de bucătărie în inima soţului”, au precizat procurorii din Iaşi.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri