Parlamentarii îi pedepsesc pe studenți pentru proteste. Adio bilete gratuite pe CFR oriunde

După protestele din Piața Victoriei acolo unde se pare că mii de studenți au ajuns, călătorind gratuit cu trenul, din toate colțurile țării o parte a parlamentarilor români au decis să ia măsuri în acest sens.

 

Astfel, a transmis astăzi PRO TV, Ordonanta de Urgenta 2/2017, care a stabilit ca studentii vor putea calatori gratuit cu trenul in orice directie si ori de cate ori doresc incepand de la 1 februarie, ar putea sa fie in curand modificata. Actul este in prezent in lucru in comisiile permanente ale Senatului, unde s-au propus 2 modificari substantiale.

Ce modificări au adus senatorii la ordonanța care prevede gratuitate pentru studenți 

 

Astfel, in comisia de Bugetn senatorii Eugen Teodorovici (PSD) si Florin Citu (PNL) au propus ca gratuitatea se se aplice doar “pe distanta dintre localitatea de domiciliu si localitatea in care se afla unitatea de invatamant la care frecventeaza cursurile”. O alta modificare propusa in aceeasi comisie a fost ca masura sa li se aplice si elevilor din clasele IX-XII. Ambele amendamente au fost admise.

 

De asemenea, in comisia pentru munca, familie si protectie sociala s-a adoptat o modificare prin care de gratuitate beneficiaza doar studentii “cu varsta de pana la 35 de ani” (in textul initial nu exista nicio limita de varsta).  Ordonanta mai trebuie sa treaca si prin comisia de invatamant a Senatului.

Merită subliniat că după ce s-a aflat că destul de mulți studenți au profitat de gratuitatea promisă și implementată de Guvernul PSD pentru veni gratuit la București și a cere demisia respectivului Guvern, au apărut o serie de glume pe această temă. 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri