Românca transportată 1700 de kilometri cu salvarea pentru a muri acasă s-a stins împăcată

Povestea gestului făcut de o  asistentă și doi voluntari dintr-un spital italian care au încercat să îndeplinească ultima dorință a unei românce de 69 de ani aflată în stare terminală a făcut deja înconjurul lumii.  Tot ce și-a mai dorit Niculina,a fost  să-și mai vadă o dată locurile natale înainte să-și dea ultima suflare, iar cei trei italieni au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a face ca acest lucru să se întâmple, astfel că au adus-o 1.700 de kilometri cu o salvare din Italia, până în România.

Femeia venise în Italia pentru a-și ajuta fiica și visa să-și poată crește nepoții, însă din păcate, bucuria ei s-a transformat în coșmar pentru că, în urma unui control de rutină i-a fost descoperită o boală incurabilă. Ultima dorință a ei a fost să moară acasă. A împărtășit-o și asistentei Adele Carli Ballola care a decis să facă un gest, poate, fără precedent. Împreună cu doi colegi, voluntari, aceasta a transportat-o pe Niculina, din Empoli, peste 1.700 de kilometri până în orașul Onești din județul Bacău.

”Cum a fost posibilă o asemenea <excursie>? Simplu. Am plecat urechea, nu la dorința unei femei, ci la suferința acesteia. Mi-a fost imposibil să-i spun <NU> atunci când m-a implorat, cu lacrimi în ochi, să o duc în România să moară acolo. Am vorbit cu cei care mă puteau ajuta, mi-am luat câteva zile de concediu și am plecat”, spune cu modestie Adele.

Inițial s-au gândit să o aducă cu avionul, dar cum o astfel de călătorie ar fi necesitat cel puțin 5 zile de pregătiri, iar timpul era principalul inamic al bătrânei, împreună cu doi voluntari, Daniel Guazzini și Gianmarco Marconcini, au găsit o altă soluție, e drept mai costisitoare și mult mai obositoare. Astfel, au traversat ItaliaSloveniaUngaria și România până au ajuns în județul Bacău.

”Pentru mine e o mare mulțumire că am reușit să fac acest gest. Trecând peste faptul că familia femeii își pierduse orice speranță că va reuși să o aducă în țară, aceștia au reușit să se bucure, alături de Niculina, de ceva ce e foarte greu să înțelegem, importanța de a fi acasă”, spune asistenta italiană.

Adele Carli Ballola, Daniele Guazzini şi Gianmarco Marconci din Empoli, Italia, au transportat pacienta la Bacău

Întregul corp medical al spitalului din Empoli, a fost foarte mișcat de gestul colegei lor și au decis să trimită presei o scrisoare de mulțumire, adresată acesteia, pe care o redăm în continuare: ”Ne-am dori să vă spunem o poveste, în care e vorba de solidaritate tăcută, fără fanfară, care trece aproape neobservată pentru cei care sunt prea ocupați de evenimente de zi cu zi. Asistentă medicală șefă a departamentului medical al Spitalul Sf. Iosif din Empoli pe nume Adele, a făcut un gest care ne-a dat nouă, asistentelor medicale și medici, sentimentul de a fi mândri de profesia noastră. Această asistentă medicală extraordinară a decis să realizeze visul unui bolnav care a vrut să-și petreacă ultimele momente ale vieții sale, nu într-un pat de spital, la o mie de kilometri departe de cei dragi, ci acasă, aproape de familia sa. Așa că, ajutată de liniștea și întunericul nopții, împreună cu doi tineri salvatori ai Mercy Empoli și fiica femeii, au dus-o pe aceasta la casa ei din România. O călătorie istovitoare, care a durat mai mult de douăzeci și patru de ore. Dar câți dintre noi nu ar vrea să-și sărute și să vadă țara lor și pe cei dragi pentru ultima dată, înainte de a pleca la ceruri? Ei bine, Adele a făcut-o, lăsând în urmă cuvintele, discursurile, birocrația și ascultându-și doar inima, limba universală. Gestul ei ne face mandri sa fim asistente medicale și ne dă speranță. Mulțumim Adele, ție și tinerilor salvatori ai Mercy Empoli care au însoțit ambulanța”.

Pe când se întorceau în Italia, pe la jumătatea drumului, Adele a primit un telefon din România. ”Niculina a murit. Acolo unde a vrut ea. Vă mulțumim!”.

Conform Antena 3 românca a  reușit să comunice cu toți cei dragi care i-au fost alături pe patul de spital și a fost conștientă până aproapae în ultimul moment.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri