Tragedie pentru o familie de români din Italia. Copilul le-a murit în ziua de Crăciun

O dramă de nedescris trăiește în aceste zile o familie de români din Motta di Livenza, provincia Treviso, în Veneto, al cărei copilaș în vârstă de 4 anișori a decedat după o grea suferință în ziua de 25 decembrie. Funeraliile vor avea loc luni, 30 decembrie, la Mansuè, informează publicația italiană Oggi Treviso.

Jonathan David Iriciuc ar fi împlinit patru ani pe data de 3 ianuarie, dar nu a mai apucat, viața lui s-a întrerupt la spitalul din Treviso miercuri, în ziua când creștinii sărbătoreau nașterea lui Isus Hristos.

Jonathan s-a născut pe 3 ianuarie 2016 și era al șaselea dintre cei șapte copii ai familiei Viorel și Narcisa Elena Iriciuc. La începutul verii trecute a început să aibă febră mare, părinții l-au dus la spital și după mai multe investigații ale medicilor, la spitalul din Padova, li s-a spus că băiețelul lor mai are doar două luni de viață. În ajunul Crăciunului, Jonathan a început să se simtă rău, părinții l-au dus de urgență la spitalul din Treviso, dar nu s-a mai putut face nimic. În după-amiaza zilei de Crăciun, băiețelul a murit.

Funeraliile micuțului vor avea loc luni, 30 decembrie, la ora 11:00, la biserica din Mansuè, via Bosche 37.

Familia Iriciuc locuiește în centrul localității Motta, iar în aceste zile în care își plâng copilul suntem alături de ei cu sufletul și le transmitem sincerele noastre condoleanțe.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri