El este tanarul ucis

Trei români acuzați în Italia că au omorât un tânăr de 28 de ani. Cei trei sunt tată, fiu și nepot

Un tânăr a murit la Marsala (Sicilia), în timpul nopții de joi spre vineri, 8 octombrie. Este vorba despre Luigi Loria, în vârstă de 28 de ani, care a fost înjunghiat lângă pizzeria „Carpe Diem”, din centrul istoric al orașului sicilian, în via Curatolo. Trei români, tată, fiu și nepot sunt acuzați de crimă.

Transferat la secția de urgență a spitalului „Paolo Borsellino” din Marsala, băiatul a murit în timp ce medicii încercau cu disperare să-i salveze viața.

Cinci persoane au fost arestate, doi italieni rezidenți la Marsala și trei români. Cei trei români, care vor fi interogați mâine, sunt tată, fiu și nepot și sunt acuzați de crimă, informează Tp24.

Din păcate, atmosfera în localitate este foarte tensionată. După-amiază, un grup de oameni, prieteni cu italianul ucis, s-a îndreptat spre casa românilor. Soția și mama presupușilor autori ai crimei, speriată, a chemat poliția care acum patrulează în zonă.

Ipoteza care stă la baza nefericitului eveniment este cel al clanurilor rivale în lupta de supremație pe piața drogurilor din centrul orașului.

Vezi și asta

Cum a convins un primar italian peste 700 de români să se vaccineze.

Primarul din Italia care a devenit viral, în primul val pandemic, după ce şi-a postat …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *