Un român este acuzat în Austria de violențe de neimaginat. A răpit și bătut cu bestialitate doi bărbați și și-a abuzat fosta soție

Procesul împotriva unui român, presupus șef al unei bande specializate în furturi de mașini prin violență, a început joi, 28 septembrie, la tribunalul regional din Viena. Românul este acuzat de tentativă de omor și tâlhărie calificată.

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, pe care procurorul îl consideră un infractor periculos, cu înclinație spre brutalitate, a fost dus în fața instanței. El a susținut că, în primul rând, complicii lui au fost cei violenți.

„Este liderul unei bande. Este vorba despre trei acte brutale de violență. Din păcate, ceea ce vă voi descrie s-a întâmplat cu adevărat”, a spus procurorul la începutul procesului. În timp ce studia dosarele, a adăugat: „Sunt procuror de unsprezece ani. Sunt acte de violență despre care nu am mai citit niciodată”.

Pe 8 octombrie 2016, tânărul de 35 de ani, care are cetățenie română și sârbă, și alți patru români au oprit un băiat de 19 ani care conducea un automobil  Mercedes 180 C în Deutsch-Wagram (raionul Gänserndorf). I-au cerut tânărului indicații, prefăcându-se că merg la o nuntă și, în cele din urmă, au urcat cu el în mașină.

„Avea doar 19 ani”

La un moment, bărbații au început brusc să-l bată pe tânărul de 19 ani în timp ce conducea. În cele din urmă, băiatul a fost aruncat afară din mașină, abuzat, umilit și legat de mâini și de picioare cu centura pantalonilor și șireturile pantofilor și băgat în portbagajul mașinii sale.

Infractorii au condus apoi Mercedesul pe un drum de pământ și l-au lăsat pe băiatul îngrozit să iasă din portbagaj. „Avea doar 19 ani”, a explicat procurorul.

Inculpatul și complicii săi au luat apoi toate obiectele de valoare ale victimei lor și au cerut codul de pe cardul victimei înainte de a pleca cu Mercedesul, scrie presa din Austria.

nfractorii au scos Mercedes-ul din țară prin Ungaria după ce a retras bani din contul tânărului folosind cardul acestuia.

Bărbat răpit și zdrobit în bătaie după un incident în trafic

Patru zile mai târziu, grupul s-a întors la Viena și a repetat scenariul. De data aceasta i-a furat mașina unui bărbat de 53 de ani care se îndrepta spre serviciu pe 12 octombrie 2016. Totul a început ca o ceartă în trafic, deoarece bărbatul de 53 de ani făcuse o manevră de depășire riscantă în Viena-Favoriten, înfuriindu-l pe românul de 35 de ani, care  se deplasa într-o mașină cu trei compatrioți.

Acesta a pornit în urmărirea bărbatului de 53 de ani, pe care l-a depășit și l-a forțat să oprească. „Victima a fost apoi târâtă afară din mașină și lovită cu brutalitate”, a spus procurorul.

Bărbatul de 53 de ani a fost condus apoi într-o zonă industrială îndepărtată din Simmering, fiind bătut până și-a pierdut cunoștința.

„Bărbatul a fost grav rănit”, a subliniat procurorul, arătând că victima suferise mai multe fracturi de coastă, oase rupte la cap și zona feței și un plămân afectat ca urmare a loviturilor primite.

Avocatul apărării, Michael Dohr, a contracarat acuzațiile printr-un raport medical judiciar, conform căruia „nu s-a produs nicio vătămare imediată care să pună viața victimei în pericol”. Acesta susține că nu românul ar fi lovit victima cu piciorul, ci complicele său.

Și-a bătut, răpit și violat fosta soție, cu care are cinci copii

 În ceea ce privește atacul asupra tânărului de 19 ani, românul a declarat:  „E vina mea, am fost acolo. L-am lovit și eu, o dată, de două ori”. 

Cei patru complici au fost  condamnați la pedepse de închisoare între patru și zece ani. Ei l-au descris pe bărbatul de 35 de ani drept șeful grupului lor.

Românul le-a spus magistraților că este  mecanic auto și că a lucrat până recent ca muncitor în construcții. Bărbatul a fost inaccesibil justiției din Austria, ani de zile, deoarece se afla în Serbia și nu a putut fi adus în baza unui mandat european de arestare.

El a fost finalmente arestat în aprilie anul trecut în timp ce intra în Austria, unde venea să-și viziteze soția, cu care are cinci copii. De atunci, românul de 35 de ani se află în arest. Dacă va fi găsit vinovat,  acesta riscă între 20 de ani de închisoare până la închisoarea pe viață.

Acuzația include și violențe împotriva fostei soții și a noului ei soț. Se spune că șeful bandei ar fi convocat cuplul la o discuție la un bar din Viena în noiembrie 2016 pentru a clarifica paternitatea unuia dintre copii.

Noul soț al fostei sale partenere de viață a fost inițial lovit atât de tare în local, încât a fost proiectat printr-un perete în altă cameră.

Victima a fost dusă apoi într-un depozit de către complicii românului și ținută captivă ore întregi, înainte de a reuși să scape.  Între timp, bărbatul de 35 de ani și-a răpit fosta soție și a dus-o în Austria Inferioară, unde a violat-o în toaleta unui popas.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri