Bătrâna din Italia dusă în România de badantă: „Am fost înșelată și jefuită de toți banii pe care îi aveam”

Giuseppina, o femeie în vârstă de 80 de ani, din Castagnole Lanze, regiunea Piemont, a fost victima unor abuzuri și înșelătorii dramatice din partea îngrijitoarei sale, o femeie de 47 de ani din România.

„Am fost înșelată, abandonată și jefuită de toți banii pe care îi aveam”, a spus pensionara într-un interviu acordat pentru emisiunea „Pomeriggio Cinque”, de pe Canale 5.

Bătrâna, care rămăsese văduvă, dezvoltase o formă de depresie, de care îngrijitoarea a profitat, convingându-o să plece în România, unde a ținut-o timp de peste 7 ani. Între timp, prin înșelăciune, i-a sustras din cont 317.000 de euro, cu care rudele badantei au deschis o tutungerie în provincia Cuneo.

„M-a dus în România înșelându-mă. Apoi m-a lovit când am sunat la carabinieri. Sunt încă șocată de tot ce s-a întâmplat, aveam toată încrederea în ea pentru că nu aveam pe nimeni și eram bolnavă”, a povestit Giuseppina.

Conform celor reconstituite, bătrâna a locuit aproape 8 ani de zile în România, complet izolată de puținii oameni pe care îi cunoștea în Italia, într-un loc în care nu cunoștea limba vorbită și cu un telefon mobil cu cartelă românească, pe care erau doar două numere de telefon: al badante și al mamei acesteia.

„Am stat primele zile în hoteluri – a povestit Giuseppina – nici măcar nu aveam haine pentru iarnă, nu-mi luasem pentru că era vară și mă gândeam că o să petrec doar câteva zile. Am stat aproape un an într-o pensiune și șapte ani cu o doamnă care spunea că este mama îngrijitoarei.”

În vara anului 2023, bătrâna a fost adusă înapoi în Italia pentru că mama badantei nu voia să o mai țină în casa ei. La întoarcere a descoperit că în casa ei din Castagnole Lanze se mutaseră permanent câțiva membri ai familiei badantei, fără să plătească chirie.

Giuseppina s-a dus atunci la carabinieri, unde a povestit tot ce i s-a întâmplat. Carabinierii din Castagnole au documentat totul și au raportat cazul procuraturii.

Îngrijitoarea româncă a fost plasată în arest la domiciliu, iar autoritățile au confiscat bunurile sale ca măsură preventivă.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri