Home » Noutăți » Care sunt cei 10 ministri condamnati penal. Mai sunt cercetați încă pe atâția!

Care sunt cei 10 ministri condamnati penal. Mai sunt cercetați încă pe atâția!

Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş are atât o condamnare definitivă, cât şi una care a fost dată în primă instanţă şi încă se judecă în apel. Şereş a fost condamnat marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete, în dosarul privatizărilor strategice. Decizia este definitivă, Codruţ Şereş fiind deja încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Codruţ Şereş a mai fost condamnat, la 31 martie 2014, tot de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul „Hidroelectrica”, decizia nefiind definitivă.

Şi Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, are la activ două pedepse, ambele fiind însă definitive. În dosarul privatizărilor strategice, Nagy a fost condamnat, marţi, la patru ani de închisoare, fiind încarcerat tot la Penitenciarul Rahova, la câteva ore după pronunţare sentinţei definitive.

În cel de-al doilea dosar, fostul ministru Zsolt Nagy a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare. El a fost găsit vinovat, în ianuarie 2014, de faptul că a fost părtaş la trecerea frauduloasă a unui imobil aflat pe Calea Victoriei din patrimoniul Poştei Române în cel al unei firme private, producând astfel un prejudiciu de peste opt milioane de euro.

Pentru aceleaşi fapte legate de imobilul Poştei Române a fost condamnat şi fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, la trei ani şi şase luni de închisoare, tot cu suspendare.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş a fost condamnat definitiv în două dosare distincte. Una dintre condamnări este cea din 8 august 2014, când instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis ca Pantiş să execute şapte ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Sorin Pantiş a primit în 2014 şi o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol, după opt ani în care cauza s-a plimbat între instanţe. Alături de celelalte persoane din acest dosar, Pantiş a fost găsit vinovat de formarea unui grup infracţional organizat şi s-a folosit de informaţiile pe care le avea în legătură cu Rompetrol, pentru a câştiga ilegal bani la bursă.

Ioan Avram Mureşan, fost ministru al Agriculturii, Mureşan este primul membru al Guvernului trimis în judecată pentru fapte penale. În mai 2012 el a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare pentru deturnare de fonduri. În februarie 2013, el a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare în dosarul „Caltaboşul”. Alături de Mureşan, în acest din urmă dosar a fost condamnat un alt fost ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş, care a primit trei ani de închisoare, pedeapsa fiind ispăşită între timp.

Relu Fenechiu, în ianuarie 2014, a fost condamnat definitiv, chiar în timp ce era în exerciţiul mandatului. El a primit cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”. Fenechiu se află acum în Penitenciarul Iaşi, după ce instanţa l-a găsit vinovat că a vândut, prin firmele sale, transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri între George Becali şi Ministerul Apărării. Babiuc a fost încarcerat în 21 mai 2013 şi eliberat condiţionat în 28 februarie 2014, după ce a executat o treime din pedeapsă.

Fostul premier Adrian Năstase are o condamnare de patru ani de închisoare în dosarul „Zambaccian” şi de doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”. În 21 august 2014, Năstase a fost eliberat, după ce, în urma contopirii pedepselor din cele două dosare, instanţa a constatat că fostul premier a făcut o treime din pedeapsa finală de patru ani şi şase luni de închisoare.

Două condamnări definitive a avut, în 2014, şi George Copos, fost vicepremier şi fost senator. În primul dintre dosare, Copos a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru că a făcut afaceri cu Loteria Română, în urma cărora a prejudiciat statul cu peste un milion de euro. În al doilea dosar, el a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de instanţă că s-a implicat în efectuarea de tranzacţii ilegale în cazul transferurilor unor fotbalişti către cluburi din străinătate. Copos mai are un dosar – „Loteria II” – în care este judecat pentru manipularea pieţei de capital, spălare de bani, fals în înscrisuri şi folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă.

Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 – 2004, în prezent deputat, a fost condamnat, în octombrie 2014, la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a o menţine pe Irina Jianu în funcţiile de inspector şef adjunct şi, ulterior, inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. Decizia nu este definitivă, iar acum se află în faza de apel, la instanţa supremă.

Monica Iacob Ridzi, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, a fost condamnată, în 27 ianuarie 2014, de instnaţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului. Decizia nu este definitivă, următorul termen în proces fiind stabilit în 9 februarie.

Trei foşti miniştri îşi aşteaptă condamnările în dosare aflate în primă instanţă. Este vorba despre Tudor Chiuariu, trimis în judecată în dosarul retrocedării ilegale de păduri, Sorin Pantiş, în dosarul „Loteria II”, şi Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, judecat pentru abuz în serviciu în cazul vânzării unor imobile aparţinând Staţiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea.

Alţi foşti miniştri sunt urmăriţi penal şi urmează, cel mai probabil, să fie trimişi în judecată. Numai în dosarul Microsoft sunt acuzaţi nouă foşti miniştri – Şerban Mihăilescu, fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu şi Daniel Funeriu, foşti miniştri ai Educaţiei, Valerian Vreme, Dan Nica, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, foşti miniştri ai Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor.

Cristian David, fost ministru al Internelor, Dan Şova, fost ministru al Transporturilor, şi Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, sunt cercetaţi şi ei pentru fapte penale, în dosare diferite.

 

daedalusonline.eu%20

Vezi și asta

950 de oameni au murit într-o singură zi de coronavirus, în Spania. Situația critică în care se află sistemul medical

950 de oameni au murit într-o singură zi de Covid-19 în Spania. Este cel mai …

Un comentariu

  1. romanul nu-i prost…
    da lovitura de cateva milioane de euro….
    da un milion PE JUDECATA PROASTA
    MAI DA UN MILION SA STEA BINE LA INCHISOARE CATIVA ANI…
    apoi restul ai ajunge sa traiasca fericit….PANA LA NESFARSIT…….

    ce s-ar face el cu o simpla pensie de cacat””” asudata in 40 de ani de munca!!!!!!!
    IMI PLACE!!!!!!!
    ROMANUL ESTE DE PUS IN RAMA”””!!!!!
    nu pe rana…….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

espressocafe.ro