Câți români vor ieși în stradă dacă Dragnea va fi băgat la pușcărie?

Marea luptă care se pare a se duce în această perioadă este modul în care Liviu Dragnea va fi tratat de sistemul pe care acesta îl acuză că vrea să-l bage la închisoare. Președintele PSD a spus cu subiect și predicat că are informații că s-au cerut dosare penale pentru el și Sorin Grindeanu  și că se înceracă băgarea lui la pușcărie. Ba chiar a avansat și un termen: luna aprilie sau mai.

Pe de altă parte susținătorii lui Iohannis precum și conducătorii instituțiilor de forță, cum ar fi șefa DNA dar și procurorul general susțin că nimeni nu face dosare cu dedicație în România și că justiția își urmează cursul firesc, indiferent de personajele implicate și de funcțiile acestora.

Colac peste pupăză, ordonanțele amnistiei și grațierii sunt folosite de Iohannis și de opoziție pentru a demonstra că Dragnea și cei de la putere vor să scape politicienii penali de pedepsele pe care le merită.

Dar să urmăm scenariul în care Liviu Dragnea, șeful Partidului Social Democrat va fi băgat la pușcărie așa cum el însuși lasă să înțeleagă că este posibil. Are un dosar penal trimis în judecată și orice este posibil în acest dosar.

În ultimii ani, toate protestele masive de stradă  au fost anti PSD, fiind destule rare cazurile în care susținătorii PSD sau ieșit în stradă, în afara protestelor Anti-Băsescu. În schimb votul dat acum un pic mai bine de o lună arată o susținere masivă de care PSD se bucură în rândul românilor. Dar vor ieși în stradă votanții social democraților? Sau vor rămâne aceeași masă tăcută care se exprimă doar prin vot?

Din păcate ruptura din societatea românească nu doar că nu s-a refăcut după alegerile din 11 decembrie dar pare a deveni tot mai profundă. Și nu sunt semne că se va reface prea curând….

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri