Căutări disperate ale româncei de 56 de ani dispărută în Italia. Se face apel la populație

Din păcate nu a apărut încă nici o informație legată de dispariția Elenei Vaideanu, românca de 56 de ani care a fost declarată dispărută în data de 26 ianuarie 2017 în orașul  Roma, zona Ostia Lido, au confirmat prietenele acesteia din Italia, acestea declarând că sunt foarte îngrijorate pentru ea și că se roagă zi de zi pentru a fi găsită cu bine relatează publicația de limba română destinată românilor din Italia, rotalianul.com.

Rudele  Elenei, din România, mai exact din Iași, de unde aceasta este de loc așteaptă cu sufletul la gură un semn că aceasta ar fi în siguranță.   Elena Vaideanu s-a mutat de foarte mulți ani în Italia și de aproximativ  10 ani locuia cu un bărbat italian cu care se înțelegea foarte bine, au povestit prietenele doamnei pentru publicația mai sus citată. De altfel, este cel care a făcut apel la emisiunea „Chi l’ha visto”, în data de 1 februarie,2017, dar și cel care a anunțat carabinierii despre dispariția sa.

Din relatările italianului care îi este partener de viață, în seara de 25 ianuarie, 2017, Elena i-a spus că în dimineața următoare avea de gând să iasă la alergat, așa cum obișnuia să facă adesea. Cu toate acestea, când bărbatul  său s-a trezit a doua zi a observat că deși Elena nu se afla în apartament, telefonul și cheile acesteia au rămas în casă. Îngrijorat, a început să-și pună întrebări și ulterior a descoperit că nici documentele nu le luase cu ea, ceea ce l-a făcut să se îngrijoreze și mai tare și să anunțe autoritățile italiene despre dispariția Elenei.

Deși au trecut mai bine zece zile de la dispariția sa și au fost făcute mai multe apeluri publice către oricine ar putea avea informații despre această femeie, până la această dată nici autoritățile, și nici prietenii sau familia Elenei nu au nicio veste despre aceasta.

În  cazul în care cineva are vreo informație despre românca dispărută, este rugat  să contacteze cât mai urgent autoritățile italiene la unul din următoarele numere de telefon:

  • 112 – Carabinieri;
  • 113 – Poliția;
  • 06 563 0811 – Carabinieri Ostia Lido.

Acestea sunt  semnalmentele doamnei Elena Vaideanu, în momentul  dispariției.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri