Deputații au eliminat sancțiunile dure pentru plagiatori

Deputaţii au adoptat, miercuri, mai multe amendamente aduse OUG nr. 4/2016, eliminând din rândul sancţiunilor dispuse în caz de plagiat retragerea calităţii de conducător de doctorat, a titlului didactic universitar sau a gradului de cercetare, retrogradarea şi desfacerea contractului de muncă.

Astfel, au fost abrogate mai multe literele ale articolului 324, care stipulau sancţiuni pentru coordonatorii de doctorate, precum “retragerea calităţii de conducător de doctorat sau a atestatului de abilitare, retragerea titlului de doctor, retragerea titlului didactic universitar sau a gradului de cercetare ori retrogradarea, destituirea din funcţia de conducere din instituţia de învăţământ superior, sau desfacerea disciplinară a contractului de muncă”.

Deputaţii au decis că pentru “abaterile de la buna conduită în cercetare – dezvoltare”, a personalului din cadrul instituţiilor de învăţământ superior, “constate şi dovedite”, să fie aplicate sanţiuni precum: avertismentul scris, retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită şi interzicerea pentru perioadă determinată, a accesului la finanţarea din fonduri publice destinată cercetării -dezvoltării.

Modificările aduse la OUG nr. 4/2016, dată de ministrul Educaţiei Adrian Curaj – care prevedea iniţial că diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice, din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a titlului – au fost aduse de deputaţii din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 a fost adoptată cu 216 voturi “pentru” şi niciun vot împotrivă, Camera Deputaţilor fiind prima cameră sesizată.

sursa: mediafax.ro

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri