Home » Noutăți » Diaspora se organizează. Un român din Germania a creat un forum pentru a facilita transportul la secțiile de votare

Diaspora se organizează. Un român din Germania a creat un forum pentru a facilita transportul la secțiile de votare

Românii din diaspora se organizează înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, pentru a plăti cât mai puţin pe transportul până la secţiile de votare. Este vorba de românii care nu locuiesc în capitale sau oraşe mari din străinătate şi care trebuie să parcurgă distanţe mari până la secţiile de vot. Un român stabilit în Germania le-a venit în ajutor şi a creat o platformă online, unde pot stabli cum să împartă cheltuielile de transport.

Forumul se adresează românilor din diaspora care doresc să voteze duminică şi care au nevoie de o maşină pentru transport sau, dimpotrivă, au locuri libere într-un vehicul. Oricine poate accesa platforma online pentru a vedea care este oferta şi cum pot ajunge mai repede şi mai ieftin la cea mai apropiată secţie de votare.

„În cazul meu personal trebuie să călătoresc 30 de kilometri până la cea mai apropiată secţie de votare, fie că este în Hamburg sau în Berlin. Şi, din punctul asta de vedere, bănuiesc că există români pentru care un asemenea argument este destul de hotărâtor încât să nu meargă la vot”, spune Radu Circa, creatorul forumului.

 Împărţirea cheltuielilor de transport i-ar putea convinge pe mulţi români din diaspora să meargă duminică la vot ca să-şi aleagă preşedintele. Câteva familii care locuiesc într-un orăşel din Germania, aproape de graniţa cu Franţa, au ales o secţie de votare din ţara vecină, pentru că e mai aproape.

„Avem cam 45 de kilometri. E mai aproape decât la Stuttgart, care e la 120 de kilometri şi ne-am adunat trei familii să mergem în două maşini”, spune Raluca Gazda, româncă stabilită în Germania.

Modalitatea de înscriere pe acest forum este destul de simplă. Este nevoie de un username şi o parolă. Însă cei care nu vor să se înscrie pot să verifice ofertele şi fără să se logheze. Deja au fost deschise mai multe destinaţii, între care Austria, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Norvegia, Portugalia şi SUA. 

Cei interesaţi se pot înscrie pe http://voteaza.forumprofi.de/.

 

Vezi și asta

S-a încolăcit cu Passat-ul pe stâlp, în Cluj-Napoca. Trei oameni au ajuns la spital după un impact teribil

Accident rutier groaznic, în această dimineață, joi 25 iunie,pe strada Traian Vuia din Cluj Napoca. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *