Din 2017 această țară începe să ofere lunar bani, fără obligații, pentru cetățenii cu probleme financiare

O veste extrem de interesantă vine dintr-o țară nordică care a decis să își ajute cetățenii care au probleme financiare. Finlanda va demara de anul viitor un program care prevede acordarea cetăţenilor o rentă viageră cuprinsă între 550 şi 750 de euro. 

Acordarea unei rente viagere tuturor cetăţenilor ar fi mult prea costisitoare pentru statul finlandez , așa că  în program vor fi incluşi cetățenii finlandezi  care primesc deja ajutoare de la stat, a declarat  profesorul Olli Kangas de la Social Security Institution Kela citat de capital.ro.

Proiectul presupune acordarea, pentru început, o sumă de 550 de euro lunar unui grup de 10.000 de finlandezi pentru o perioadă de 2 ani de zile, perioadă în care aceștia nu vor avea nici un fel de obligații în ceea ce privește reintegrarea pe piața forței de muncă.

Mai mult dacă vor să lucreze, cei care vor primi acești bani vor putea obține și alte venituri fără a le fi afectată renta pe care o vor primi din partea statului finlandez.  Proiectul are drept scop testarea impactului acestei inițiative, pe viitor intenționându-se introducerea acestui tip de rentă pentru toți finlandezii cu probleme financiare, rentă care să fie acordată pe viață. 

Proiectul este puternic contestat de o parte a societății finlandeze deoarece este considerat ca o încercare de a încuraja cetățenii de a nu muncii în ideea că pot primi ajutoare sociale.

Vezi aici o descriere detaliată a proiectului din Finlanda. 

 

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri