Doi tineri români morți în urma unui tragic accident în Marea Britanie. Sosiseră de câteva zile în Regat

Doi români au murit într-un tragic accident rutier, în Marea Britanie, în timp ce se îndreptau spre casă după ce fuseseră „aruncați afară dintr-un bordel de un proxenet”, este concluzia unei anchete a poliției, care a durat aproximativ șapte luni, citată de publicația britanică The Mirror pe 13 aprilie 2019. 

Ștefan Covasdan și Marius Olteanu se aflau cu mașina pe partea greșită a drumului când se întorceau din Birmingham, la primele ore ale zilei de 8 octombrie 2018. Autoturismul lor s-a ciocnit violent de o mașină care venea din direcția opusă.

Olteanu, care era în Marea Britanie de doar două zile, a murit la scurt timp după coliziune, în timp ce compatriotul său a decedat a doua zi la Spitalul Universitar Royal Stoke.

În urma anchetei s-a dovedit că șoferul Ștefan Covasdan nu purta centura de siguranță în momentul producerii impactului, iar prietenul său, nu o purta corect.

Fratele lui Marius Olteanu, Dumitru, a spus că cei doi se întorceau spre casă după ce fuseseră dați afară dintr-un bordel din Birmingham.Potrivit poliției, Olteanu venise în Marea Britanie cu mașina sa, un Opel Astra, cu volanul pe partea stângă, însă mașina era condusă în acel moment de Covașdan.

Unul dintre ocupanții celuilalt vehicul implicat în accident a declarat că își amintește că dintr-o dată a văzut farurile mașinii în fața lor.„Știam că ne vom lovi, deoarece mașina se afla chiar în fața noastră. Îmi amintesc că am țipat”, a declarat acesta.Cei din mașina lovită au sunat la poliție, iar serviciile de urgență au ajuns imediat la fața locului.




Potrivit anchetei poliției, autoturismul în care se aflau cei doi români se deplasa cu aproximativ 46 m/h, iar celălalt cu 40 m/h. În materialul filmat de o cameră de supraveghere s-a observat că autoturismul condus de Covasdan se afla pe partea greșită a drumului, iar șoferul celeilalte mașini nu a avut mai mult de o secundă pentru a evita coliziunea.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri