Este ea cea mai sexi primăriță din România? A câștigat la 3 voturi

Alegerile locale din 2016 au adus nu doar scandal sau lupte electorale crunte dar și rezultate inedite. O fostă producătoare de emisiuni la MTV, Irina Onescu, în prezent organizatoare de evenimente muzicale în ţară, a plecat din  Bucureşti în urmă cu doar câţiva ani şi s-a dus să locuiască într-un sat din județul Arad cu doar 500 de locuitori, sat care face parte din comuna Petriș.  Irina are 31 de ani şi a câștigat alegerile cu doar trei voturi în plus faţă de contracanditatul clasat pe locul 2. .

“Foaie verde lămâiţă, Irina e primăriţă”. Doi copii din sat i-au transmis Irinei Onescu această rimă, după ce a câştigat alegerile pentru funcţia de primar în comuna arădeană Petriş, aflată la aproximativ 100 de kilometri față de orașul Arad şi care are puţin peste 1.500 de locuitori.  A lucrat pentru MTV, unde a produs emisiunea MTV Passport, iar ulterior a organizat în ţară festivaluri de muzică. Acum, spune că este decisă să îşi ia în serios atribuţile de primar.

Irina și-a părăsit cariera din Bucureşti pentru a trăi la țară

Irina Onescu nu este din Petriş. Nici măcar din judeţul Arad. S-a născut şi a crescut în Bucureşti, unde a învăţat la Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr”, iar apoi a urmat Facultatea de Jurnalism a Universităţii Bucureşti.

În 2008, la 23 de ani, a început o afacere pe cont proproiu. ”Mi-am înfiinţat propria firmă de producţie audio-video. Un an mai târziu rula în premieră pe micile ecrane ale postului MTV România o miniserie intitulată MTV Passport. Am străbătut atunci 11 ţări în 11 zile, iar formatul a documentat aventurile noastre din timpul călătoriei”, a povestit Irina pentru publicația News.ro

Cu toate că Bucureştiul avea să-i rezerve o carieră, sufletul Irinei Onescu a rămas undeva în judeţul Arad, la Petriş, un sat cu 500 de locuitori, în care a ajuns pentru prima dată la vârsta de doi ani.

”I-am însoţit pe părinţi în delegaţiile pe care le aveau în vestul ţării. Ei sunt geologi, astfel că împreună cu ei şi cu fratele meu mai mare, Filip (34 de ani), am colindat de mică toţi munţii din bazinul Văii Mureşului. Deşi nu avem rădăcini în zonă, ne-am îndrăgostit iremediabil de aceste meleaguri şi de oamenii locului, iar în 1991 părinţii au decis să cumpere o casă bătrânească în satul Petriş. De atunci, toate vacanţele le-am petrecut aici”, spune primăriţa.

În 2011, bucureşteanca a revenit la Petriş, unde a decis să se stabilească definitiv. Nu a lăsat, însă, afacerile şi a devenit organizator de evenimente, mai ales festivaluri de muzică: ”Am pus bazele unui proiect original: Route68 Summerfest. Este vorba despre un festival care s-a desfăşurat La Gurasada Park (judeţul Hunedoara) în perioada 2011-2014. Zdob şi Zdub, Cargo, Vama, Paraziţii, Viţa de Vie, Suie Paparude, Guess Who şi multe alte nume cunoscute, în total peste 80 de artişti, au concertat pe scena evenimentului de-a lungul celor patru ediţii”.

Din 2014, promovează satul Petriş și organizează un maraton de ciclism ”pentru ca oameni din toate colţurile ţării să vină să admire frumoasa vale a Petrişului”. Aşa s-a născut ”Drumul Regelui”, un eveniment care anul acesta a sărbătorit cea de-a treia ediţie.

cea mai sexi primărita din romania

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri