Gest eroic al unui şofer român de TIR, în Italia. A evitat o tragedie cu doar câteva minute înainte să moară

Şoferul de TIR avea 46 de ani şi se afla în cursă pe o autostradă din Italia. Bărbatului I s-a făcut rău la volan, dar a apucat să facă o manevră astfel încât să nu provoace o tragedie a relatat Adavarul, miercuri 28 octombrie.

Gestul său este lăudat de confraţi, pe o pagină de Facebook dedicată şoferilor de cursă lungă.

”Mihai avea 46 ani şi pană ieri ne-a fost coleg. Lucra pentru o companie italiană. Ieri, în jurul orei 13 se afla pe A21, lângă Cremona. A apucat doar să scoată camionul în decor, pe iarba de lângă banda de urgenţă, a coboarât din camion, apoi a căzut pe iarbă şi nu s-a mai ridicat, chiar dacă cei opriţi să vadă ce se întâmplă au încercat să îi acorde primul ajutor. Şi da, ultimul lui gest a fost eroic….a scos camionul în afara carosabilului pentru a evita o tragedie mult mai mare, apoi a decedat lângă fierul ce îi fusese partener de drum pana la final”, scrie Ilie Matei pe pagina de Facebook dedicată şoferilor de TIR.

Oficial nu se cunoaşte cauza decesului şoferului român de TIR, dar colegii săi de breaslă bănuiesc că oboseala i-ar fi adus sfârşitul. ”Stresul, oboseala sunt principalele cauze ce duc la dispariţia zilnică a oamenilor ce îşi câştigă existenţa de pe urma unui volan… Si cand auzi pe câte unul…..ce faceţi mă voi, doar învârtiţi de covrig !!! Aşa este, însa volanul ăla îţi oferă o responsabilitate mai mare decât pot unii înţelege.

Suntem răspunzători permanent de viaţa noastră şi a celor din jurul nostru şi cu un singur gest greşit putem provoca tragedii de neimaginat. Aici pe şosea, orice greşeala se plăteşte, orice semn de slăbiciune te poate ucide, orice gest iresponsabil poate distruge multe familii”, scrie Ilie Matei, cunoscut în mediul online drept ”Regele Şoselelor”.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri