Guvernul italian a anunțat regulile de intrare în Italia pentru români în perioada 31 august – 25 octombrie

Măsurile care reglementează intrarea în Italia din țări terțe au fost actualizate prin Ordonanța Ministerului Sănătății, semnată de ministrul Roberto Speranza la 28 august și vor fi aplicabile pentru perioada 31 august – 25 octombrie 2021.

România a rămas pe lista C și toate persoanele care provin din țara noastră, la intrare în Italia vor fi obligate să dețină, ca și până acum, următoarele documente:

  • Formular digital de localizare a pasagerilor, disponibil la următoarea adresă: https://app.euplf.eu.
  • Certificatul Digital Covid, care să ateste una din următoarele situații:

– efectuarea vaccinării anti-Sars-CoV-2, cu un document care atestă completarea ciclului de vaccinare de cel puțin 14 zile;
– vindecarea de Covid-19, cu încetarea perioadei de izolare prescrise în urma infecției cu Sars-CoV-2;
– efectuarea, în cele 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul Italiei, a unui test de captură antigen sau a unui test molecular, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecția cu Sars-CoV-2.

​Copiii sub 6 ani sunt scutiți de efectuarea testului molecular sau de captură antigen.

La intrarea pe teritoriul italian, persoanele care nu îndeplinesc condițiile menționate mai sus au următoarele obligații:

  • să se supună măsurii de supraveghere sanitară și de autoizolare, pentru o perioadă de 5 zile, la domiciliul sau reședința indicate în formularul digital de localizare, informând Departamentul de Prevenire al Autorității locale de sănătate competente;
  • după efectuarea celor 5 zile de autoizolare, să se supună unui test molecular sau de captură antigen, de tip tampon, pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri