Home » Români de pretutindeni » Italia: Româncă de 27 de ani, mamă a doi copii, s-a prăbușit și a murit în propria grădină

Italia: Româncă de 27 de ani, mamă a doi copii, s-a prăbușit și a murit în propria grădină

Încă o tragedie zguduie comunitatea română din Italia. O tânără mamă de numai  27 de ani a murit răpusă de un atac de cord. Femeia a lăsat în urma sa un soț îndurerat și două fetițe mici, de 8 și 5 ani.

Maria Alexandra Câmpulungeanu, în vârstă de numai 27 de ani, era originară din Pașcani, județul Iași dar trăia în Sant’Antonio di Veggiano, din provincia Padova, în nordul Italiei. Drama a avut loc marți, când femeia s-a prăbușit pe terenul din grădina sa, după ce a salutat fetițele care tocmai ieșiseră împreună cu bunica lor. Maria Alexandra a fost imediat dusă la spital, dar a murit miercuri după-amiază. Vineri a avut loc o autopsie la institutul de medicină criminalistică, decesul a survenit în urma unui atac de cord.

Funeraliile Mariei Alexandra Câmpulungeanu vor avea loc la începutul săptămânii viitoare în Biserica Ortodoxă din Mestrino.

Pe pagina Facebook a Mariei, soțul ei, Andrei Câmpulungeanu, a scris:

„Cu durere în suflet anunț trecerea la cele veșnice iubitei mele soții Maria Alexandra, 27 ani! Ai fost o soție și mama devotată! Rog pe Dumnezeu să mă întărească să merg mai departe și să cresc fiicele mele de 5 și respectiv 8 ani Ana Maria și Bianca.
Fac apel la ajutorul dumneavoastră pentru a o putea înmormânta, să mă ajutați cu bani în nr. de cont:

IT16 U030 6960 5591 0000 0000 675  
Pe numele mamei, Roman Xenia. Vă mulțumesc!
NU TE VOM UITA NICIODATĂ!!!!”

loading...

Vezi și asta

Român mort ieri în Italia, în urma unui tragic accident de circulație

Un grav accident de circulație a avut loc, duminică 8 decembrie, în Sambucetole di Amelia, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

loading...