O fetiță de 4 ani a fost găsită înghețată în parc, lângă mama ei beată moartă

fetiţă de doar 4 ani a fost găsită îngheţată bocnă, cu buzele vinete de frig pe o bancă dintr-un parc, în timp ce mama ei, dormea dusă, fiind în comă alcoolică după ce consumase fără nici un discernământ alcool. Șocanta descoperire  a fost făcută de poliţiştii din Caransebeş, judeţul Caras-Severin în noaptea de 12 spre 13 februarie.  Potrivit pressalert.ro, şocanta întâmplare s-a petrecut în Parcul Drăgălina din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Alături de mama beţivă au fost găsite două pet-uri de bere la 2 litri, goale.

Cele două, mamă şi fiică au fost ridicate de un echipaj al ambulanţei locale şi au fost transportate în regim de urgenţă la Spitalul Municipal din Caransebeş. În urma îngrijirilor medicale primite, cele două sunt în acest moment în afara oricărui pericol, după cum au declarat pentru publicația Express de Banat cadrele medicale care le-au îngrijit.

Poliţiştii au aflat că femeia e de fel din Moldova, mai exact din judeţul Vrancea şi locuieşte de o bună bucată de vreme într-o stână de pe raza comunei Brebu, unde a fost lăsată să-şi ducă zilele după ce soţul ei, cioban al proprietarului stânei, a ajuns la puşcărie, fiind condamnat la 2 ani de închisoare pentru tâlhărie. Aceasta mai are acasă încă doi copii, mai mici decât fetiţa ce a fost găsită îngheţată bocnă alături de ea, pe o bancă din parcul caransebeşean.

Omul care îi găzduia la stână, încerca să-i ajute cu ce putea, mâncare şi haine, dar din păcate, femeia nu prea făcea nimic pentru copii ei, aşa că atunci când primea alocaţia micuţilor, toţi banii se duceau pe băutură. Exact la fel s-a întâmplat şi în urmă cu două zile când a plecat de la Brebu doar cu fetiţa cea mare, fără să-i pese de ce lasă în urmă, beată fiind.

Femeia a fost internată la secţia de psihiatrie a unităţii medicale din Caransebeş, în timp ce fetiţa de doar 4 ani a fost dusă la familia din Brebu, urmând ca Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Caraş-Severin să ia o decizie privind cei trei prunci, în zilele următoare. 

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri