O mamă din Italia, își înfometa fiica numind-o „grasă” și „urâtă”. Condamnată la închisoare

O mamă din provincia Como a fost condamnată la un an și patru luni de închisoare pentru maltratare, după ce a impus fiicei sale adolescente o dietă strictă pentru a nu depăși 47 de kilograme.

Incidentul, care a atras atenția opiniei publice și a autorităților, a fost inițial reclamat de mătușa fetei, declanșând o investigație detaliată, informează Fanpage.

Conform procuraturii, femeia a supus-o pe fiica sa care avea 16 ani la un regim alimentar extrem de restrictiv, insultând-o frecvent și numind-o „grasă” și „urâtă”. Fata nu avea voie să depășească greutatea de 47 de kg.

Aceste acuzații au fost confirmate de declarațiile tinerei în timpul procesului.

Deși procurorul a cerut inițial o pedeapsă de doi ani, judecătorul a redus sentința la un an și patru luni.

În apărarea sa, avocatul mamei a susținut că aceasta a acționat mereu în interesul bunăstării fiicei sale și a negat acuzațiile de maltratament.

Avocatul a declarat că intenționează să facă apel la sentința primită, argumentând că mama a avut mereu ca scop protejarea sănătății fiicei sale și că nu există elemente suficiente pentru a susține acuzația de maltratare.

Tânăra are acum 20 de ani și este studentă universitară.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri